China este de departe cel mai mare partener comercial al Japoniei, iar comerţul bilateral a urcat anul trecut până la o cifră-record de 345 de miliarde de dolari. Însă, în Marea Chinei de Est, lucrurile rareori sunt lăsate să se desfăşoare în voia lor. O încercare a guvernului japonez de a dezamorsa o situaţie apărută ca urmare a tentativei unor naţionalişti de a cumpăra nişte insule aflate în dispută, situate în această mare bogată în peşte – şi gaze – prin achiziţionarea lor chiar de către stat, a dus la şase zile de proteste în China.
Maşinile şi distribuitorii de maşini japoneze au fost atacaţi, fabrici au fost incendiate sau devastate. Sute de companii japoneze sau birouri locale ale acestora au fost nevoite să-şi suspende activitatea. Iar cel mai mare val de proteste care a avut loc de la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, în 1972 – au avut loc demonstraţii în 70 de oraşe chineze – încă nu s-a terminat.
Marţi a fost aniversarea atacului Japoniei asupra Chinei din 1931, preambul al unei invazii şi al unei ocupaţii ce a durat 14 ani. Faptul că Japonia s-a găsit fix la această dată să-şi reafirme suveranitatea asupra unui grup de insule nelocuite este – în ochii chinezilor – nimic mai puţin decât o provocare. În timp ce 1.000 de vase de pescuit chinezeşti se îndreptau spre insulele pe care chinezii le numesc Diaoyu, iar japonezii Senkaku, Cotidianul Poporului avertiza luni că incidentul ar putea duce la un boicot comercial deplin.
Dincolo de aparenţe, politica acestor demonstraţii de masă este în mod semnificativ mai complexă decât ar părea la prima vedere. Fără nicio îndoială acestea sunt aprobate oficial şi servesc ca o utilă supapă prin care publicul îşi mai poate elimina din frustrările acumulate. Pe de altă parte nu se poate afirma cu vreun grad oarecare de certitudine că protestele sunt mai mult decât o simplă diversiune, şi că ar putea fi expresia unei crize ascunse cauzată de transferul de puere de la o generaţie de conducători la alta. De aceea este greu de prezis cu acurateţe cât de departe este dispusă să meargă China în această dispută. Deocamdată, agitarea drapelelor pe mări a avut un caracter pur ritual.
Trei nave chinezeşti ale pazei de coastă au intrat în apele teritoriale ale Japoniei, dar s-au retras ulterior, fără să fi încercat o debarcare.
În Japonia, care aşteaptă şi ea alegerile generale destul de curând, opinia publică este destul de îngrijorată. Pe de o parte, istoria îi învaţă pe japonezi că protestele similare care au avut loc în China împotriva lor, în 2005 şi 2010, s-au stins repede. Pe de altă parte, actualul lor premier, Yoshihiko Noda, care şi-a pierdut popularitatea după ce a mărit taxele, este supus la rândul lui la presiuni, din partea acelora care cred că Japonia ar trebui să adopte o atitudine mai hotărâtă în apărarea drepturilor sale teritoriale. Unul dintre aceştia este fiul primarului din Tokyo, Shintaro Ishihara, al cărui plan şi tentativă din aprilie de a cumpăra insulele a dus în fapt la actuala criză. Nobuteru Ishihara este unul dintre cei cinci candidaţi la şefia Partidului Liberal Democrat, aflat în opoziţie.
Ceea ce le lipseşte şi Chinei, şi Japoniei, este un mecanism funcţional prin care să poată rezolva un asemenea tip de incidente. Acum a devenit urgent ca acesta să fie creat.
SURSA: RADOR