La o zi după ce primise aprobarea populației, Barack Obama a primit disprețul bursei, care a căzut cu 2%, cea mai mare prăbușire din acest an. De vină este, pe de o parte, perspectiva de creștere a taxelor pe dividende și pe câștigurile de capital, pe de alta, tratamentul dur acordat băncilor și producătorilor de combustibili fosili. Dar si o realitate tristă: alegerile nu au reușit să aducă o soluție la cea mai importantă amenințare care planează asupra economiei, deficitul bugetar.
Iar președintele trebuie să găsească o rezolvare, cât mai repede. Peste doar două luni intră în vigoare creșteri de taxe și tăieri bugetare în valoare de 700 de miliarde de dolari (cam 5% din PIB-ul anual). Atâta austeritate aplicată într-un timp atât de scurt poate sufoca șansele de revenire a economiei. Chiar și de pe culmea acestui vârf fiscal, problema de fond va fi în continuare cât se poate de vizibilă: nici în aceste condiții, deficitul (7%, anul trecut) nu va scădea sub 5% cel puțin zece ani de acum încolo, iar datoria privată va crește de la circa 73% din PIB, la 90%.
Atât Congresul, cât și instituția prezidențială văd o rezolvare în doi pași a acestor probleme. Atingerea unui acord de principiu până la finalul anului s-ar concretiza în extinderea temporară a pachetului de reduceri de taxe aprobat în timpul administrației Bush, în amânarea scăderii automate a cheltuielilor din apărare și din alte domenii „risipitoare” (operațiunea Sechestrul) și în ridicarea plafonului legal de emisiune de noi obligațiuni, care probabil că va fi impus la mijlocul lui februarie, după calculele Trezoreriei, atunci când orice trucuri contabile vor fi fost epuizate. Cel de-al doilea pas ar fi încheierea unui acord amplu cândva anul viitor, care să aibă în vedere impozitarea pe termen lung și reforma asistenței sociale.
Război sau pace?
Șansele reușitei unei asemenea înțelegeri depind majoritar de cât sunt de dispuse cele două părți să negocieze și să ajungă la un compromis. Anul trecut, nu au fost mai deloc. Ținând cont că și-au petrecut ultimele șase luni împroșcându-se cu noroi și uitând de orice posibilitate de împăcare, partidele o vor lua, practic de la zero. Prima întâlnire va fi, probabil, prilejuită de un apel al președintelui, imediat după reunirea Congresului din 13 noiembrie. Acum că a fost reales, Obama va fi și mai ferm pe poziție împotriva prelungirii scutirilor de taxe acordate de regimul Bush bogătașilor, considerând că republicanii își vor asuma vina creșterii generale a fiscalității, la fel cum ar fi nevoiți să și-o asume și dacă nu se ajunge la niciun acord. John Boehner, președintele Camerei Reprezentanților, a declarat că republicanii sunt deschiși la „obținerea de noi venituri prin reforma fiscală”, cu alte cuvinte, prin scăderea dobânzilor și a deducerilor de taxe. Și Barack Obama amintea, chiar în discursul de reinvestire, de „reducerea deficitului și reformarea codului fiscal”, nemenționând niciodată creșterea dobânzilor.
Liderul minorității din Senat, Mitch McConnell, a fost mai tranșant, afirmând că „alegătorii nu au aprobat, prin acest vot, eșecurile și excesele primului mandat al președintelui”. Trăgând linia, totuși, Andy Laperriere, de la firma de brokeraj ISI Group, crede că Obama ar putea face rost de suficienți senatori republicani care să-i gireze propunerea de creștere a impozitării averilor dacă ar schimba definiția „bogăției” de la 250.000 de dolari pe an la un milion de dolari. Odată făcută această mișcare, John Boehner ar introduce propunerea pe ordinea Camerei, unde, cu consimțământul acestuia, ar trece fără probleme.
Oficialii administrației ar putea conveni, de asemenea, asupra tăierii unor cheltuieli în valoare de câteva sute de miliarde de dolari, ca un soi de acont pentru reducerea deficitului. Astfel, i-ar împăca pe republicani, ar scăpa de Sechestru și ar ține la distanță și orice tentativă de retrogradare a ratingului de creditare al SUA.
Pacea nu e imposibilă, dar…
Ambele părți au același obiectiv: încheierea unui acord pe termen scurt care să deschidă calea unuia mai amplu, prin reformarea codului fiscal și scăderea cheltuielilor cu beneficiile sociale. Chiar dacă la finalul lui 2010 președintele respingea planul propriei sale comisii de a reduce datoria publică cu 4 miliarde de dolari în zece ani, în timpul campaniei și-a mai îndulcit tonul. Și a vorbit despre vârful fiscal ca despre „un mecanism de constrângere” care obligă la un plan similar. De-a lungul tentativelor anterioare de a ajunge la un compromis, ambele partide au făcut câteva concesii importante, chiar dacă pentru scurt timp: John Boehner a fost de acord cu sporirea veniturilor cu 800 de miliarde de dolari prin intermediul reformei fiscale, iar președintele nu s-a mai opus creșterii vârstei de pensionare în cadrul Medicare și nici actualizării programelor de securitate socială cu inflația.
Și totuși, obstacolele din calea unui asemenea acord sunt în continuare descurajatoare. O piedică este dată de relațiile foarte reci dintre părți. Un semnal relevant în privința viitorului acestora va fi numirea făcută de Casa Albă pentru funcția de secretar al trezoreriei, în locul actualului oficial, Tim Geithner. Până acum, cele mai mari șanse „din interior” le are șeful staff-ului prezidențial, Jack Lew, văzut de tabăra republicană ca un tip cu care nu se poate negocia. Pentru a spera la o împăcare, Obama ar trebui să se gândească serios la aducerea unui candidat extern, cu conexiuni bune în mediul de business sau în Congres.
Un alt obstacol este dat de imposibilitatea de a garanta din avans că refacerea codului fiscal și a reformei beneficiilor sociale, care s-ar putea întinde pe cel puțin un an, va duce la scăderea de deficit promisă. În ciuda intențiilor lor nobile, cel puțin la nivel oratoric, atât democrații, cât și republicanii sunt conștienți de lovitura politică pe care o vor primi odată cu tăierea beneficiilor și eliminarea scutirilor de taxe. Lucrurile ar sta diferit dacă vreuna dintre părți ar avea acordul alegătorilor. Din nefericire, nici Mitt Romney, nici Barack Obama nu s-au gândit să li-l ceară.
