Testele fals pozitive au devenit un fenomen tot mai frecvent pentru șoferi, în contextul în care dispozitivele sunt utilizate fără o procedură clară care să se bazeze pe suspiciuni bine întemeiate.

Tot mai mulți șoferi sunt sancționați pe nedrept din cauza testelor fals pozitive

Conform specialiștilor, rata fals pozitivă a crescut față de anul anterior, când era de 38%. Printre cauzele posibile se numără administrarea unor medicamente frecvente, precum cele pentru durere sau răceală, care pot genera rezultate eronate la testele rapide din trafic.

În urma unui rezultat pozitiv, permisul de conducere este reținut automat pentru 72 de ore, perioadă în care șoferii nu pot conduce, indiferent de corectitudinea testului.

„Rata de fals a crescut de la 38% anul trecut, asta ne indică faptul că testele sunt folosite fără vreo procedură clară bazată pe suspiciunile polițistului. Când testăm la întâmplare, doar de dragul testării, cresc șansele de eroare”, a explicat criminologul Vlad Zaha.

amendă șofer
SURSA FOTO: Dreamstime

Există situații în care persoanele afectate își pierd locul de muncă sau le este deteriorată imaginea publică

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor atrage atenția asupra impactului social și profesional generat de aceste rețineri. Există situații în care persoanele afectate își pierd locul de muncă sau le este deteriorată imaginea publică, în ciuda faptului că rezultatele toxicologice ulterioare le confirmă nevinovăția.

„Nu ne permitem astăzi ca românii să își piardă joburile, să aibă reputația pătată, să fie blocată familia întreagă. Poliția Română admite că aparatele pot genera rezultate eronate, dar nu ia măsuri pentru a reduce procentul de teste fals pozitive”, a subliniat Tatiana Pașcovschi, reprezentant Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor.

Poliția Română admite că aparatele pot da rezultate greșite, însă nu a implementat până în prezent măsuri pentru reducerea acestor erori.

„Multe dintre acestea ies pozitive, mai bine zis fals pozitive, în urma consumului unor banale medicamente, cum ar fi medicamente pentru durere sau pentru răceală, medicamente consumate extrem de frecvent de români”, arată expertul medico-legal Cristian Paparău.

Pe fondul acestei situații, un proiect de lege care ar urma să incrimineze penal prezența stupefiantelor în sânge este în continuare blocat în Parlament.

Aproximativ 100.000 de semnături au fost strânse împotriva adoptării acestui act normativ.