Soferii care circula pe strazile statului american California nu vor mai putea scrie, citi si nici trimite mesaje pe niciun fel de dispozitiv electronic in timp ce conduc, incepand cu 1 ianuarie 2009, ca urmare a unui act legislativ semnat de guvernatorul Arnold Schwarzenegger.

Potrivit actului semnat, sofeii care sunt prinsi prima data ca incalca aceasta lege vor fi nevoiti sa plateasca o amenda in valoare de 20 $, iar cei ce vor recidiva vor fi amendati cu cate 50 $ pentru fiecare abatere.

Schwarzenegger a declarat intr-un comunicat ca a fost „bucuros sa semneze” interdictia de scriere a mesajelor text la volan, activitate des intalnita in randul soferilor californieni.

„Interzicerea scrierii, citirii si trimiterii de mesaje text pe dispozitive electronice de catre soferii ce conduc ii va determina sa-si tina mainile pe volan si ochii atenti la sosea, iar acest lucru va face ca drumurile noastre sa fie mai sigure”, a declarat Schwarzenegger.

Potrivit unu studiu realizat de Laboratorul de Cercetare in domeniul Transporturilor din Marea Britanie, pe un esantion de persoane cu varsta cuprinsa intre 17 si 24 de ani, viteza de reactie a soferilor care scriu mesaje text la volan scade cu 35%. Comparativ cu acest rezultat, viteza de reactie scade in medie cu 12% in cazul consumului de alcool in limita prevazuta de lege, si cu 21% in cazul consumului de cannabis.

Testele au fost realizate intr-un simulator si au demonstrat ca scrierea mesajelor pe telefon in timpul sofatului afecteaza serios mai multe aptitudini in ceea ce priveste viteza de reactie. Controlul volanului se depreciaza cu 91% in timpul scrierii de mesaje, fata de 35% in cazul in care cineva ar fi fumat cannabis. Mai mult, cei ce scriu mesaje in timpul sofatului au intampinat mari probleme in a mentine distanta corespunzatoare fatade masinile din fata, precum si in privinta mentinerii autovehiculului pe banda proprie.

Sursa: LA Times