Tensiuni fără precedent între Uniunea Europeană și Marea Britanie. Comisia Europeană a protestat deja în mod oficial.

Iar însărcinatul privind relaţiile cu Bruxellesul din cadrul guvernului britanic a primit o scrisoare de protest din partea vicepreședintelui Comisiei Europene.

Tensiuni fără precedent între Uniunea Europeană și Marea Britanie. Acuze foarte grave

Comisia Europeană a anunţat luni că a lansat două proceduri pentru încălcarea acordului de Brexit de către Regatul Unit, după anunţarea de către Londra a unei amânări unilaterale a anumitor controale vamale în Irlanda de Nord, relatează AFP.

Guvernul britanic a anunţat pe 3 martie o amânare cu şase luni, până pe 1 octombrie, a unora dintre controalele controversate la sosirea mărfurilor din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

Comisia, care deja a protestat oficial, a anunţat într-un comunicat că a trimis Londrei „o scrisoare de punere în întârziere”, pentru că a încălcat protocolul pentru insula Irlanda, inclus în tratatul de retragere semnat la sfârşitul lui 2019, potrivit unui comunicat.

Se poate ajunge în faţa Curţii de Justiţie a UE

Acest protocol este menit să protejeze piaţa unică europeană evitând în acelaşi timp revenirea la o frontieră şi la controale vamale pe insulă, împărţită între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

Trimiterea acestei scrisori reprezintă prima etapă a unei „proceduri de infringement”, care se poate încheia, la finalul unui lung proces, în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE), care poate impune amenzi sau constrângeri.

De cealaltă parte, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, i-a adresat o „scrisoare politică” lui David Frost, însărcinat cu relaţiile cu Bruxellesul în cadrul guvernului britanic, prin care face apel la Regatul Unit să revină asupra acestui anunţ.

”Nerespectarea obligaţiei de bună credinţă”

Această scrisoare denunţă nerespectarea obligaţiei de bună credinţă prevăzută de tratatul de retragere.

Maros Sefcovic face apel la Londra să angajeze consultări bilaterale cu Bruxellesul „cu obiectivul de a găsi o soluţie acceptată reciproc până la sfârşitul lunii”.

„UE şi Regatul Unit au convenit asupra protocolului (privitor la Irlanda de Nord) împreună. Suntem obligaţi să-l aplicăm împreună. Deciziile unilaterale şi încălcările dreptului internaţional de către Regatul Unit sunt chiar împotriva obiectivului (protocolului) şi subminează încrederea între noi”, a mai declarat Sefcovic, citat în comunicatul Comisiei Europene.