Telefoanele cu Android, în pericol. Ce trebuie să verifice imediat utilizatorii. Durează doar câteva secunde
SURSA FOTO: Dreamstime - Smartphone, malware
Utilizatorii de telefoane Android sunt expuși unor riscuri majore din cauza unor vulnerabilități critice descoperite în sistemul de operare. Experții în securitate avertizează că hackerii exploatează deja aceste breșe, punând în pericol datele personale ale utilizatorilor. Google a lansat o actualizare de urgență, iar instalarea acesteia este esențială pentru protecția dispozitivelor.
O nouă alertă de securitate îi vizează pe toți utilizatorii de dispozitive Android, după ce au fost descoperite mai multe erori în sistemul de operare. Specialiștii recomandă verificarea setărilor telefonului și instalarea celei mai recente actualizări oferite de Google.
Fără această actualizare, dispozitivele sunt vulnerabile în fața atacurilor cibernetice.
Experții avertizează: Două vulnerabilități critice Android sunt deja exploatate de hackeri
În urma analizelor efectuate, au fost identificate nu mai puțin de 55 de erori în sistemul Android. Dintre acestea, două sunt deosebit de periculoase, fiind catalogate drept vulnerabilități „zero-day”.
Acest calificativ înseamnă că hackerii cunosc deja aceste deficiențe și le pot folosi pentru a accesa ilegal dispozitivele utilizatorilor.
Publicația The Mirror a raportat că vulnerabilitățile respective sunt denumite CVE-2024-50302 și CVE-2024-43093.
Experții în securitate cibernetică subliniază importanța actualizării imediate a dispozitivelor pentru a preveni orice risc.
„Este esențial ca toți utilizatorii Android să își actualizeze imediat dispozitivele, deoarece două deficiențe critice de securitate sunt în prezent exploatate de infractori”, a declarat Adam Boynton, Senior Security Strategy Manager EMEIA la firma de software Jamf.
Ce impact au aceste vulnerabilități asupra telefoanelor Android
Specialiștii atrag atenția asupra faptului că vulnerabilitatea CVE-2024-43093 afectează cadrul de bază al Android, în timp ce CVE-2024-50302 compromite nucleul sistemului de operare.
Prima dintre ele este considerată cea mai gravă, deoarece oferă hackerilor posibilitatea de a accesa directoarele sensibile ale sistemului, precum Android/data, Android/obb și Android/sandbox.
Acest acces neautorizat le permite infractorilor cibernetici să preia controlul asupra anumitor funcții esențiale ale telefonului.

Google a emis, la rândul său, un avertisment privind aceste probleme de securitate și a explicat impactul grav al uneia dintre ele.
„Una dintre noile vulnerabilități este gravă și ar putea duce la executarea codului de la distanță fără a fi necesare privilegii suplimentare de execuție”, au transmis reprezentanții companiei.
Această situație poate permite atacatorilor să obțină acces la informații sensibile stocate pe dispozitive. Cu toate acestea, utilizatorii care instalează rapid actualizarea oferită de Google vor fi protejați împotriva acestor riscuri.
Cum puteți verifica dacă telefonul necesită actualizare
Google oferă lunar actualizări de securitate pentru telefoanele din seria Pixel, însă utilizatorii altor branduri precum Samsung, OnePlus, Honor, Oppo sau Xiaomi ar putea să aștepte puțin mai mult.
Acești producători trebuie să implementeze actualizările în sistemele lor înainte de a le distribui către utilizatori.
Pentru a verifica dacă telefonul dvs. are nevoie de actualizare, accesați Setări > Securitate > Actualizări de sistem.
Dacă dispozitivul afișează o nouă versiune disponibilă, este recomandat să o instalați imediat pentru a vă proteja datele și informațiile personale.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





