Tătărușanu face echipă cu fermierii: o cooperativă bio sprijinită de Carrefour
Fostul portar Ciprian Tătărușanu se implică, după retragerea din fotbal, și în sectorul agricol, prin ferma Cooperativa Grădina Noastră BIO. (sursă foto: arhiva companiei)
Carrefour România este primul retail din țara noastră care a sprijină lansarea unei cooperative agricole bio dezvoltată de producători locali prin programul „Grădina Noastră”. Aceasta se află în comuna Conțești, județul Dâmbovița, la 50 de kilometri distanță de București.
Printre produsele cultivate la cooperativă se numără dovlecei, zucchini, dovlecei rotunzi, ardei kapia și iute, castraveți și leuștean verde, vinete, salată, ceapă verde, pătrunjel verde și afine, toate certificate bio și cultivate în condiții sustenabile. Iar unul dintre membrii fondatori ai cooperativei este Alin Dobre, reprezentantul Fermei Ecologice Dobre, un agricultor care a început colaborarea cu Carrefour încă din anul 2021, odată cu înregistrarea la programul exclusiv „Creștem România BIO”. Ceea ce reprezintă o inițiativă prin care compania de retail sprijină producția de fructe și legume bio din România.

Carrefour și calitatea produselor
„Este vorba aici de pasiune pentru produs, de pasiune pentru calitate și cred că este un moment deosebit pentru a celebra calitatea produselor. Pentru că nu numai vorbim despre producția locală, vorbim și de producția de calitate. Ținem foarte mult la a le oferi produse sănătoase consumatorilor noștri. Și dezvoltarea producției bio este foarte importantă pentru noi. Avem peste 1.000 de produse bio din România. Avem cea mai bună alegere de produse organice”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România, în cadrul unei conferințe.
Fermierii cooperativei Grădina Noastră BIO cultivă o suprafață de 10 hectare, dintre care 1.8 ha sunt utilizate pentru 17 solarii de diferite dimensiuni. Pentru 2025 se estimează o capacitate de producție de peste 200.000 de unități de produse. Pentru cultivare, se utilizează metode sustenabile, precum fertilizarea solului exclusiv cu îngrășăminte naturale sau certificate bio, dar și metoda de rotație a culturilor.

De la poarta de fotbal la ferma de legume
Fostul portar Ciprian Tătărușanu se implică, după retragerea din fotbal, și în sectorul agricol, prin ferma Cooperativa Grădina Noastră BIO. Prezent la conferință, fostul sportiv a declarat că: „Mi-a plăcut întotdeauna să mănânc cât mai calitativ, pentru că este foarte important pentru corpul nostru. Am decis să creăm ceva pentru familiile noastre, să mâncăm sănătos și astfel a început aventura noastră în acest domeniu. Având un partener atât de solid, precum Carrefour, ne-a oferit siguranța și curajul de a investi și de a ajunge astăzi la cooperativa de care ne bucurăm astăzi. Eu sunt mândru că pot să particip la această inițiativă”.
Anul trecut, în 2024, programul Grădina Noastră a generat vânzări de 35 de milioane de unități. De la începutul anului 2025 până în luna mai, producătorii Grădina Noastră au furnizat 6,46 milioane unități de vânzare în magazinele Carrefour. Mai mult, 47% din totalul generat de produsele românești s-a realizat prin intermediul cooperativelor din Grădina Noastră.

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





