Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că PSD și ALDE vor căuta noi soluții pentru declasificarea protocoalelor dintre SRI și instituțiile din justiție. „Sincer să vă spun nu pot să spun că mă așteptam sau nu, deciziile CCR sunt suverane și trebuie să le respectăm și când nu ne convin. Problema juridică și politică a ilegalității protocoalelor rămâne. CCR nu a decis că protocoalele sunt legale, ci doar că legea prin care ele urmau să fie declasificate este ilegală. CCR nu are obiectiuni față de problema de fond, ci numai față de formula de legiferare. Trebuie găsită o soluție cât mai repede pentru declasificarea lor legală”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

“Nu pot să vorbesc în mod special de o presiune, pentru că eu cred că acesta este un interes public general. Pentru toată lumea trebuie să fie o preocupare serioasă ca în România să nu existe instituții care legiferează paralel. Altfel, dacă facem toate ziua discuții savante și invocăm statul de drept, atunci să vorbim în mod corect de statul de drept. Nu poate exista stat de drept când SRI cu procuratura legiferează în România. (…) Parlamentul este singura autoritate legiuitoare”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a precizat că încă nu a vorbit cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe acest subiect. Președintele Klaus Iohannis, alături de PNL și USR, a trimis la Curtea Constituțională o sesizare în legătură cu legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI. Ulterior, CCR a admis sesizarea.

Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările PNL, USR, ICCJ şi a preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente. Sesizările au fost admise pe motive extrinseci, nu parlamentul fiind cel care trebuie să facă desecretizarea, ci guvernul. În urma acestei constatări, judecătorii CCR nu au mai intrat la judecata pe fond.