Parlamentul italian a aprobat planul național de redresare al premierului Mario Draghi, în valoare de 261 miliarde de euro, pentru a resuscita a treia cea mai mare economie a zonei euro din ruinele pandemiei, scrie Bloomberg.

Dar, subliniază sursa citată, partea grea de abia acum vine, fiind vorba de punerea în aplicare a reformelor structurale dure de care Italia are nevoie pentru a stimula creșterea. Și a-i convinge pe italieni că este calea cea mai bună.

În caz contrar, Italia ar distruge planurile ulterioare ale UE de integrare fiscală. Draghi a evocat oamenii de stat care au participat la reconstrucția postbelică a Italiei. Această comparație cu economia devastată a Italiei după cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost exagerată.

PIB-ul Italiei a scăzut cu 8,9% anul trecut, comparativ cu un declin mediu de 6,2% pentru UE. Italia a înregistrat cel mai mare număr de decese din UE din cauza pandemiei. De asemenea, pandemia a afectat rata natalității deja scăzută a Italiei. Aproape 10% din populație trăiește în sărăcie absolută.

Mai mult, virusul a lovit Italia atunci când economia sa nu-și revenise încă din criza financiară. Din 1999 până în 2019, PIB-ul Italiei a crescut cu 7,9%, comparativ cu o creștere între 30% și 45% pentru Germania, Franța și Spania. Productivitatea sa economică a scăzut cu 6,2% între 2001 și 2019, în timp ce în alte părți ale Europei a crescut.

Intenția lui Draghi de a da un șoc electric unei economii aproape defuncte este perfect îndreptățită. Roma este cel mai mare beneficiar al fondului european de recuperare a pandemiei, de 750 miliarde de euro, iar cei 261 de miliarde de euro pe care îi are la dispoziție sunt fără precedent. Dar sarcina este una imensă, complexă și riscantă.

Pilonii planului Draghi sunt investiții publice și stimulente pentru a determina și sectorul privat să investească mai mult. Există șase „misiuni” de investiții, inclusiv digitalizarea și economia verde. Sudul sărac al Italiei primește 40% din totalul cheltuielilor de bază. Femeile sunt prioritare, la fel și tinerii, în condițiile în care unul din trei este șomer.

Cheltuielile sunt însă cea mai ușoară pârghie pentru Draghi. Sarcina cea mai mare este planul pe termen mediu și lung de restabilire a economiei italiene, într-un mod care susține creșterea. Acest lucru necesită o reformă structurală dureroasă a justiției, administrației publice, concurenței și birocrației.

Ceva mult mai greu de realizat decât cele șase misiuni de investiții. Reformele se vor confrunta cu interesele și disfuncționalitățile profunde cum ar fi evaziunea fiscală.

Există deja semne de nemulțumire politică, dar pentru Italia nu există nici un plan B și nici pentru Europa, subliniază Bloomberg.

Dacă acest plan eșuează în Italia, și politica fiscală europeană eșuează. Asta va alimenta cu combustibil campaniile eurosceptice, mai ales după ce Curtea Constituţională a Germaniei a suspendat procesul de ratificare a planului de relansare post-pandemie.