New York Times scrie despre transformarea uimitoare care a avut în această țară după genocidul din 1994 și care acum este considerată printre cele mai sigure din lume, capitala sa fiind comparată cu Zurich.
Este vorba de Kigali, capitala Rwandei, țară la conducerea căreia se află președintele Paul Kagame. Kigali freamătă de eficiență, în condițiile în care Rwanda rămâne una din cele mai sărace țări din lume. Chiar și duminică dimineața, plutoane de femei cu mănuși albe mătură ritmic străzile, cântând încet pentru sine. În centrul capitalei se află un mall impresionant – Union Trade Center –, iar traficul se desfășoară fluid în jurul unei fântâni gigantice.
Nu există niciun gunoi pe străzi și nici pungi negre de plastic care să fie agățate de garduri sau pomi ca în multe orașe africane – guvernul lui Kagame le-a interzis. Nu există tineri fără adăpost care să doarmă pe trotuare sau aurolaci care să-și omoare foamea trăgând din pungi.
În Rwanda, vagabonzii și infractorii au fost evacuați de poliție și trimiși într-un “centru de reabilitare” pentru tineri pe o insulă în mijlocul Lacului Kivu, pe care unii oficiali rwandezi îl numesc în glumă Hawaii-ul lor – deoarece este atât de bogat și frumos – deși unii cetățeni vorbesc despre ea ca și cum ar fi un Alcatraz. Nu sunt nici măcar mahalele mari în Kigali, deoarece guvernul pur și simplu nu permite așa ceva.
De exemplu, drumul pe jos în mijlocul nopții de la un restaurant la hotel este cea mai proastă idee în oricare capitală africană. În schimb, Rwanda este unul din cele mai sigure locuri din lume, e o parte de Zurich, ceea este greu de conciliat cu faptul că în urmă cu mai puțin de 20 de ani au fost uciși cei mai mulți civili din istorie într-o perioadă de numai 3 luni de nebunie, luând în calcul și Holocaustul.
În timpul genocidului din Rwanda, majoritatea Hutu s-a pornit împotriva minorității Tutsi, măcelărind circa un milion de bărbați, femei și copii, cei mai mulți fiind căsăpiți cu macete sau ciomege. Rwandezii spun  că este dificil pentru oricare străin să aprecieze cât de terifiant a fost. Acum, este foarte greu să găsești și un om care trece strada prin loc nepermis.
Nici o țară din Africa, dacă nu din lume, nu s-a transformat complet într-o perioadă atât de scurtă, iar Kagame a regizat cu viclenie transformarea. Privit pe lângă alți omologi ai săi, precum megalomaniacul Robert Mugabe din Zimbabwe, care a dus o națiune frumoasă și prosperă direct în pământ, sau amiabilul, dar incapabilul Joseph Kabila din Republica Democrată Congo, care a spus că se juca jocuri video în timp în timp ce țara se destrăma, Kagame pare trimisul lui Dumnezeu pe pământ.
Spartan, stoic, analitic și auster, el rămâne de obicei până la 2 sau 3 dimineața pentru a parcurge articolele din The Economist sau pentru a studia rapoartele privind progresul satelor din țară, mereu căutând căi mai bune, mai eficiente pentru a spori în fiecare an miliardele de dolari de la națiunile donatoare pentru guvernul său, ceea ce îl menține ca fiind un exemplu strălucitor în privința a modului în care banii pot ajuta în Africa.
El este un obișnuit al întrunirilor de la Davos, forumul economic mondial, și prieten cu multe persoane cu putere, cum ar fi Bill Gates sau Bono. The Clinton Global Initiative l-a onorat cu premiul de Cetățean al Globului (Global Citizen), iar Bill Clinton a spus că Kagame a “eliberat inima și mintea poporului său”.
Toate aceste laude i se cuvin în mare parte lui Kagame, deoarece el a înregistrat progrese incontestabile luptând împotriva celei mai mari boli din Africa: sărăcia. Rwanda este încă foarte săracă – rwandezul mediu trăiește cu doar 1,5 dolari pe zi –, dar este mult mai puțin săracă decât ar fi putut fi.
Guvernul lui Kagame a redus mortalitatea în rândul copiilor cu 70%, a obținut o creștere economică medie anuală de 8% în ultimii cinci ani și a înființat un program național de asigurări medicale – despre care experții occidentali au spus că era ceva imposibil într-o țară africană săracă.
Progresiv în multe feluri, Kagame a promovat mai multe femei în politică, iar astăzi Rwanda are cel mai înalt procentaj al femeilor în Parlament decât orice altă țară. Nenumărații săi susținători, de acasă și de peste hotare, spun de asemenea că el a reproiectat cu delicatețe societatea rwandeză pentru a dezmorsa rivalitățile etnice, problemă care a explodat în 1994 și care are rădăcini în multe țări africane, adesea trăgându-le în războaie civile. 


Te-ar putea interesa și: