Autorităţile fiscale italiene au confiscat opere de artă ale unor pictori celebri, în valoare de 100 de milioane de euro, în urma percheziţionării unor proprietăţi ale unui om de afaceri considerat vinovat de falimentarea Parmalat, un caz celebru în Europa, scrie The Independent în ediţia online, potrivit Mediafax.

Poliţia a găsit 19 opere de artă cu o valoare estimată la circa 100 de milioane de euro în trei apartamente din Parma, aflate în proprietatea lui Calisto Tanzi. Ca urmare a interceptării convorbirilor telefonic, poliţiştii dispun de informaţii conform cărora acesta urma să vândă cel puţin unul dintre tablouri. Între acestea se aflau apere semante de Degas, Van Gogh, Cezane şi Modigliani.

Conform justiţiei italiene, Tanzi este vinovat de falimentul din 2003 al companiei Parmalat, conglomeratul multinaţional din domeniul alimentar, înfiinţat cu ani în urmă, ca fabrică de lactate din Parma.

Parmalat s-a declarat falimentară, având datorii de 14 miliarde de euro, şi a lăsat într-o situaţie dificilă 40.000 de acţionari, inclusiv un număr mic de investitori care şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă.

Tanzi a fost condamnat anul trecut la Milano pentru falimentare şi este în prezent acuzat pentru presupusă bancrută frauduloasă. Inspectorii financiari din Parma au precizat că procurorii au demarat o anchetă privind acuzaţiile de ascunderea activelor în momentul falimentului companiei Parmalat.

Tanzi a negat în repetate rânduri existenţa unei colecţii de artă ţinută ascunsă. Potrivit unui inspector financiar, operele de artă fuseseră scoase la vânzare, oferta fiind făcută probabil unui rus ce locuieşte în Italia. În urma percheziţiilor nu au fost făcute arestări.

SURSA: Mediafax