O companie de securitate a descoperit că 540 de milioane de date personale ale utilizatorilor de Facebook au fost stocate de doi dezvoltatori de aplicaţii pe servere publice.

Datele nu provin chiar de la Facebook, dar au fost preluate de la rețeaua socială de către dezvoltatori terți de aplicații care sunt ancorate în Facebook. Seturile de date au fost stocate pe serverele Amazon S3.

Încă nu se ştie cât au stat acolo, nici cine le-a accesat şi nici ce a făcut cu ele. Facebook le-a şters însă după ce a fost înştiinţată de compania de securitate UpGuard, cea care a făcut descoperirea.

Acest aspect vine la scurt timp după ce luna trecută Facebook a rezolvat o eroare care a expus parolele a milioane de utilizatori în sistemele interne utilizate de angajaţii companiei.

Acum este vorba de două seturi de date personale ale utilizatorilor de Facebook, care însumează 540 de milioane de înregistrări, stocate pe servere publice de compania mexicană Cultura Colectiva şi o aplicaţie numită “At the Pool”, scrie News.ro.

Informaţiile stocate de compania mexicană includ nume de conturi, date de identificare şi istoricul activităţii utilizatorilor. Altele constau în informaţii mai importante pentru utilizatori, inclusiv peste 22.000 de parole.

Facebook încearcă acum să recâştige încrederea pierdută a utilizatorilor, mai ales după scandalul Cambridge Analytica de anul trecut. Presa internaţională scria în aprilie 2018 că Facebook considera atunci că datele a până la 87 de milioane de utilizatori au fost transferate în mod incorect la firma de consultanţă politică Cambridge Analytica.

Te-ar putea interesa și: