Ryanair cere însoțitorilor de bord din Spania să returneze majorările salariale acordate în 2024
Compania aeriană irlandeză Ryanair a solicitat unor însoțitori de bord din Spania să returneze sume importante de bani, reprezentând majorări salariale acordate începând cu anul trecut.
Această cerere vine după ce un acord semnat anterior cu sindicatul CCOO a fost anulat de o instanță judecătorească, potrivit documentelor obținute de Reuters.
În luna martie, o instanță a Înaltei Curți din Spania a declarat nul acordul salarial încheiat în 2023 între compania Ryanair și sindicatul CCOO, ca urmare a unei contestații depuse de sindicatul rival USO. Ulterior, CCOO a semnat un nou acord, cu aplicabilitate limitată, care se adresează exclusiv membrilor săi, excluzând angajații afiliați la USO.
În luna aprilie, compania Ryanair le-a trimis angajaților afiliați la sindicatul USO un email prin care le solicita restituirea sumelor primite în urma majorărilor salariale acordate în baza acordului anulat, anunțând totodată că salariile vor reveni la nivelul anterior anului 2024, cu excepția cazului în care aceștia se transferă la sindicatul CCOO.

Unui angajat i s-a solicitat să returneze peste 3.800 de euro
Un angajat Ryanair, membru al USO, a declarat sub protecția anonimatului că i s-a cerut să returneze 3.857 de euro. Acesta a precizat că venitul său lunar, care variază în funcție de orele de zbor, se apropie, în mod obișnuit, de salariul minim din Spania, stabilit la 1.184 de euro pe lună. Potrivit afirmațiilor sale, zeci de colegi se află în aceeași situație, iar mulți dintre ei au început deja să ramburseze sumele cerute.
Ryanair nu a emis un punct de vedere oficial în legătură cu această situație. Nici reprezentantul departamentului de resurse umane care a semnat scrisoarea adresată angajaților, nici biroul de presă al companiei nu au răspuns solicitărilor Reuters.
Ryanair este recunoscută pentru strategia sa de reducere agresivă a costurilor, care include, printre altele, menținerea unor salarii mai mici față de cele oferite de companiile aeriene tradiționale. În ultimii ani, angajații companiei din diverse țări europene au organizat mai multe greve, solicitând creșteri salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Ryanair a înregistrat o scădere anuală de 16% a profitului
În altă ordine de idei, amintim că Ryanair a înregistrat o scădere a profitului anual, care a ajuns la 1,6 miliarde de euro, pe fondul reducerii prețurilor biletelor și al presiunilor economice. Cu toate acestea, compania a atins un nivel record al numărului de pasageri transportați și prognozează o redresare treptată în următorul exercițiu financiar, în ciuda întârzierilor în livrarea aeronavelor și a incertitudinilor persistente din industria aviației.
Ryanair, cel mai mare operator aerian din Europa în funcție de numărul de pasageri, a anunțat luni o scădere de 16% a profitului net anual, care a ajuns la 1,6 miliarde de euro pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2025. Diminuarea este atribuită în principal reducerii semnificative a prețurilor medii ale biletelor de avion, pe fondul unui climat economic instabil și al creșterii presiunilor asupra costurilor operaționale.
Cu toate acestea, compania irlandeză rămâne optimistă în ceea ce privește perspectivele pentru sezonul de vară din 2025. Directorul general Michael O’Leary a precizat că se observă o cerere „robustă” pentru călătorii, iar prețurile biletelor dau semne de revenire treptată. Mai multe puteți citi aici.