Totul a pornit in 1948, de la o idee simpla a fratilor Mac si Dick McDonald, posesorii unui mic restaurant in San Bernardino, California. Din dorinta de a imbunatati sistemul de servire a clientilor, acestia au limitat meniul, au scazut preturile si au sistematizat procedeele de pregatire a produselor.
Rezultatul s-a dovedit spectaculos. O servire buna si rapida a atras din ce in ce mai multi clienti, iar calitatea produselor a crescut prestigiul restaurantului.
Sapte ani mai tarziu, in 1954, impresionat de performantele manageriale ale fratilor McDonald, Ray Kroc, un alt american inventiv, preia sistemul de vanzari si numele McDonald, punand bazele companiei cu acelasi nume. Cum principiile au ramas aceleasi, succesul nu s-a lasat prea mult asteptat, McDonald’s devenind an de an una din cele mai renumite marci din lume.
Ca asa stau lucrurile, stau marturie cifrele. Astazi, functioneaza un numar de 27.000 de restaurante McDonald’s, in 119 tari, angajatii companiei servind zilnic in intreaga lume peste 40 de milioane de clienti.
Primul restaurant, primul succes
In Romania, compania McDonald’s este prezenta incepand din 1995. Primul restaurant deschis in Bucuresti a insemnat si primul record doborat. La 16 iunie 1995, unitatea deschisa la parterul magazinului Unirea a inregistrat cel mai mare numar de clienti serviti vreodata la inaugurarea unui restaurant McDonald’s intr-o tara din centrul sau estul Europei.
De atunci si pana astazi, investitiile facute de compania americana in Romania au crescut progresiv: 6 milioane de dolari in 1995, 12 milioane in 1996, 19,5 milioane in 1997 si un total de peste 62 milioane dolari dupa cinci ani de activitate.
In cele 46 restaurante existente in prezent in cele mai mari 20 de orase ale tarii lucreaza circa 2.200 de angajati McDonald’s; fiecare angajat nou creeaza practic alte doua locuri de munca, in cadrul retelei de furnizori cu care colaboreaza compania.
La baza succesului inregistrat de McDonald’s pe piata romaneasca stau aceleasi principii de baza ale companiei aplicate peste tot in lume – QSC&V (calitate, servire, curatenie, valoare). Dincolo de principii, ramane filozofia unei afaceri, aceea de a oferi clientilor produse de calitate superioara, servite cu un zambet amabil, intr-o atmosfera curata si la cel mai mic pret posibil.
Din 1997, McDonald’s Romania este condusa de un roman, Marian Alecu. Ca fiecare dintre angajatii concernului american, directorul general de astazi a parcurs toate etapele obligatorii accesului in fruntea ierarhiei: „Timp de un an incepand cu 1993, am fost singurul angajat al McDonald’s in Romania. Am participat atat la implementarea sistemului, cat si la derularea ulterioara a programului de investitii”, spune domnul Alecu.
Astazi, cu o singura exceptie, board-ul companiei este format in intregime din romani. „Putem spune, adauga dl Alecu, ca succesul inregistrat pana acum de McDonald’s in Romania este cel al unui concept american dezvoltat de romani pentru romani.”
Peste 70% din toate restaurantele McDonald’s din lume sunt operate in sistem franchising.
Primul de acest gen de la noi, deschis la Brasov, respecta conditia esentiala impusa de francizor si anume acordul cu standardele de calitate ale serviciilor marca McDonald’s. Nu poti conduce o afacere daca nu o cunosti perfect. Din acest motiv, pentru obtinerea licentei intreprinzatorii independenti, parteneri ai McDonald’s, trebuie sa parcurga toate fazele de instruire practica si teoretica in cadrul companiei.
Care sunt planurile de viitor ale McDonald’s pe piata romaneasca? „Am deschis deja anul acesta inca trei restaurante, si vom continua sa investim. Obiectivul nostru este acoperirea tuturor oraselor tarii si a celor mai importante artere de circulatie. Vrem sa fim de fiecare data si din toate punctele de vedere peste asteptarile clientilor”, spune Marian Alecu.