Peste 778.000 fermieri au primit subvenţia pe suprafaţă pentru anul 2009. APIA a plătit agricultorilor 1,3 miliarde lei.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a plătit, din 16 octombrie până în prezent, peste 1,3 miliarde lei, reprezentând avansul de 70% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS).

„APIA a plătit sprijinul pe suprafaţă la peste 778.000 de fermieri, astfel încât vorbim de gestionarea a circa 17.000 de dosare pe zi. Gestionarea implică mai multe etape, de la finalizarea tuturor controalelor, respectiv administrativ, pe teren şi prin teledetecţie, soluţionarea supradeclarărilor, controlul administrativ în sistem, până la autorizarea şi efectuarea plăţii. Prin urmare, doar cu un efort instituţional deosebit a fost posibilă plata a peste 1,3 miliarde lei şi doresc să mulţumesc tuturor colegilor din APIA care au reuşit să se mobilizeze exemplar”, a spus directorul general APIA, Melinda Kerekes.

Fermierii cu declaraţii neconforme, notificaţi de APIA

Totodată, Kerekes face un apel către fermierii notificaţi pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată să se prezinte în cel mai scurt timp la centrele APIA de care aparţin.

“Procesul de autorizare a dosarelor continuă, însă efectuarea plăţii este condiţionată de soluţionarea tuturor discrepanţelor identificate în urma controalelor, în special a celui prin teledetecţie. Toţi fermierii pentru care, în urma controlului, au fost identificate neconformităţi faţă de datele din cererea de plată, sunt notificaţi să se prezinte la centrele APIA, iar efectuarea plăţii se va face cu atât mai repede cu cât dosasele sunt clarificate”, a precizat Melinda Kerekes, directorul  general al APIA.

Peste 1,1 milioane de ţărani beneficiază de subvenţii europene

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat plata avansului de 70% pentru campania SAPS în data de 16 octombrie.
În cadrul campaniei SAPS 2009, au fost depuse 1.121.107 cereri. Pentru aceasta, România beneficiază de o alocaţie financiară de 623,3 milioane de euro, bani din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), la care se adaugă fonduri de la bugetul naţional şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Te-ar putea interesa și: