Statele Unite ale Americii şi Israel au început, marţi, 24 ianuarie, cel mai mare exerciţiu militar comun realizat vreodată. Acesta reprezintă desfășurare a peste 10 nave de război şi în jur de 140 de avioane în estul Mediteranei, pe fondul tensiunilor în creştere legate de programul nuclear al Iranului, scrie agenția de presă DPA.

Liderii iranieni au declarat Israelul duşmanul lor de moarte

Așadar, mii de militari sunt implicaţi în exerciţiu, a declarat armata israeliană, precizând că scopul este combaterea „unei game largi de ameninţări regionale”. „Acest exerciţiu întăreşte pregătirea colectivă SUA-Israel şi îmbunătăţeşte interoperabilitatea ambelor forţe, contribuind astfel la stabilitatea regională.”, a declarat Comandamentul Central al SUA.

În contextul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Comitetului Evreiesc American, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a precizat că scopul comun al celor doi aliaţi este să împiedice Iranul să obţină arma nucleară. Așadar, programul nuclear al Iranului a fost, de asemenea, în centrul discuţiilor dintre consilierul SUA pentru securitate naţională Jake Sullivan şi Netanyahu la Ierusalim. Acestea au avut loc săptămâna trecută.

De la Revoluţia Islamică din anul 1979, liderii iranieni au declarat Israelul duşmanul lor de moarte, chemând în repetate rânduri la distrugerea sa. Israelul se opune categoric încercărilor de a reînvia acordul vizând prevenirea Iranului de a construi arma nucleară, convenit iniţial în 2015 dar îngheţat în 2018, atunic când SUA s-au retras.

Washingtonul a refuzat să conteste validitatea afirmaţiilor lui Biden

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, consideră că Acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri nu mai poate fi reactivat, conform unei înregistrări video care a fost publicată, marţi, 20 decembrie 2022, deşi afirmaţiile au fost făcute în noiembrie.

Aflându-se la un miting electoral desfăşurat pe 4 noiembrie, acesta a fost întrebat dacă poate fi reactivat Acordul nuclear din 2015 cu Iranul, șeful statului a declarat următoarele: „Nu se poate, dintr-o serie de motive. Este un acord mort, dar nu intenţionăm să anunţăm acest lucru. O poveste lungă”.

Washingtonul a refuzat să conteste validitatea afirmaţiilor lui Biden. „Acordul nuclear nu este prioritatea noastră acum. Nu este în agendă. Nu vedem niciun acord în curând”, a declarat marţi seară un reprezentant al Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de la Washington.

Uniunea Europeană a semnalat marţi (20 decembrie) că vrea în continuare reactivarea Acordului nuclear cu Iranul. Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, s-a întâlnit pe 20 decembrie în Iordania, cu ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian. Întâlnirea s-a desfășurat „în contextul deteriorării relaţiilor dintre Iran şi Uniunea Europeană”. „Am convenit că trebuie să menţinem comunicarea şi să relansăm Acordul nuclear, pe baza negocierilor de la Viena.”, a declarat Borrell.