Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, consideră că Acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri nu mai poate fi reactivat, conform unei înregistrări video care a fost publicată, marţi, 20 decembrie, deşi afirmaţiile au fost făcute în noiembrie.

Washingtonul a refuzat să conteste validitatea afirmaţiilor lui Biden

Aflându-se la un miting electoral desfăşurat pe 4 noiembrie, acesta a fost întrebat dacă poate fi reactivat Acordul nuclear din 2015 cu Iranul, șeful statului a declarat următoarele: „Nu se poate, dintr-o serie de motive. Este un acord mort, dar nu intenţionăm să anunţăm acest lucru. O poveste lungă”.

Washingtonul a refuzat să conteste validitatea afirmaţiilor lui Biden. „Acordul nuclear nu este prioritatea noastră acum. Nu este în agendă. Nu vedem niciun acord în curând”, a declarat marţi seară un reprezentant al Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de la Washington.

Uniunea Europeană a semnalat marţi (20 decembrie) că vrea în continuare reactivarea Acordului nuclear cu Iranul, din care Statele Unite s-au încă din 2018. Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, s-a întâlnit pe 20 decembrie în Iordania, cu ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian. Întâlnirea s-a desfășurat „în contextul deteriorării relaţiilor dintre Iran şi Uniunea Europeană”. „Am convenit că trebuie să menţinem comunicarea şi să relansăm Acordul nuclear, pe baza negocierilor de la Viena.”, a declarat Borrell.

Negocierile dintre Iran şi marile puteri sunt în impas încă din luna septembrie

Autoritățile din Iran au anunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, intensificarea activităţilor de purificare a uraniului la nivelul de 60%, ceea ce a generat preocupări în Occident privind şansele reactivării Acordului nuclear. Teheranul condiţionează revenirea la respectarea deplină a Acordului nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de SUA după decizia retragerii din tratat. Decizia a fost luată în timpul în care Donald Trump era președinte.

În contextul intensificării activităţilor nucleare, Israelul, care s-a opus permanent reactivării Acordului atomic internaţional, a cerut recent Statelor să accelereze planurile militare ofensive comune pentru contracararea Iranului. Însă Washingtonul a continuat să pledeze pentru o soluţie negociată de oprire a programului nuclear iranian. Negocierile dintre Iran şi marile puteri, intermediate de către Uniunea Europeană, au intrat în blocaj încă din luna septembrie.