Astfel, China a reuşit să depăşească Statele Unite, devenind cea mai mare piaţă de produse alimentare din lume. Mai mult, sectorul alimentar chinez va continua să crească rapid în următorii câţiva ani, experţii estimând că prăpastia dintre cheltuielile consumatorilor chinezi şi cele ale americanilor se va adânci atât de mult în următorii ani, încât până în 2015 piaţa alimentară a Chinei va ajunge la o mie de miliarde de euro. Această tendinţă oferă oportunităţi atât chinezilor, cât şi comercianţilor internaţionali, dar economiştii avertizează că va pune o presiune tot mai mare asupra preţurilor deja ridicate la alimente, potrivit The Guardian.

"În ciuda diferitelor provocări logistice şi birocratice, China este o piaţă în creştere esenţială pentru mulţi dintre cei mai mari comercianţi ai lumii. Chiar şi în afara marilor oraşe sunt mari oportunităţi: previziunile sugerează că vor fi peste 200 de oraşe chineze cu o populaţie de peste un milion de oameni de până în 2025 ", spune Joanne Denney-Finch, director IGD.

"Estimările sunt că economia Chinei o va depăşi pe cea a Statelor Unite, pentru a deveni cea mai mare din lume, în câţiva ani. În în următorul deceniu China va depăşi SUA pe mai multe planuri. Acest lucru reflectă o schimbare în economia mondială, regiunea Asia-Pacific urmnd să devină dominantă", crede Andrew Sentance, concultant la PwC.

Creşterea sectorului alimentar chinez a fost determinată de inflaţia preţurilor la produsele alimentare, precum şi de creşterea economică. În plus, chinezii trec de la o alimentaţie bazată pe orez şi porc la produse lactate, făinoase, cereale, carne albă şi roşie, care au contribuit la creşterea preţurilor în întreaga lume.

Pana în 2015, estimările pentru cele patru ţări BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China, sunt ca ele să se afle printre primele cinci poziţii în topul celor mai mari pieţe alimentare, la nivel mondial.