Câi medici au plecat, în realitate din România? O întrebare la care par să răspundă statisticile oficiale, dar care este mai complexă decât am putea crede. O spune un studiu de specialitate, care ia în calcul situația sistemelor medicale din mai multe țări, inclusiv România.

„Zece mii de medici au plecat din România, până în 2016 – arată cel mai recent studiu realizat la nivelul  Uniunii Europene de FEMS, o organizaţie profesională la nivel comunitar. Specialiştii afirmă, însă, că nu se poate cunoaşte numărul real al doctorilor care au plecat să profeseze în altă ţară, dar ar trebui să se ţină cont şi de numărul celor care au cerut certificatele de conformitate necesare pentru a lucra în străinătate. Studiul a mai evidenţiat o serie de probleme cu care se confruntă sistemele de sănătate din mai multe state”, a explicat medicul Denis Păduraru, citat de RADOR.

Dar este România singura țară cu probleme în sistemul de sănătate? Nici pe departe. Explică același medic: ” În Republica Cehă, subfinanțarea PIB-ului, lipsa profesioniștilor calificați în domeniul sănătății, numărul scăzut al paturilor de spital; în Croația, lipsa medicilor şi a asistentelor medicale pe toate segmentele; în Franța, de asemenea, lipsa medicilor; Italia, reducerea fondurilor îngrijirilor publice de sănătate și chiar, pentru unii medici, timp redus de lucru. Diferențe relevante între regiunile italiene privind calitatea și standardele, în special între nord și sud. În Polonia, lipsa banilor publici, un sistem nerațional al îngrijirilor de sănătate ostil pentru pacienți şi medici. În România, situația este orientarea spre spitale și nu spre ambulatoriu, sistem supracentralizat în colectarea banilor și a deciziei pentru cheltuirea lor, lipsa banilor publici, sistemul medical este condus de profesori universitari în medicină şi noi  considerăm prea mulţi studenţi de medicină și prea multe facultăți de medicină.”

Te-ar putea interesa și: