Doar unul din zece români se declară total de acord că locul de muncă actual îi oferă un venit ridicat sau şanse mari de promovare. Potrivit studiului Atitudini faţă de muncă în România, lansat astăzi de Fundaţia Soros, percepţia românilor faţă de locul de muncă pe care îl au în prezent este marcată de atributele siguranţă şi utilitate socială, dar venituri scăzute şi şanse mici de promovare.

Analizând distanţa dintre real şi ideal, în privinţa caracteristicilor locului de muncă, 78% dintre persoanele ocupate au declarat că preferă într-o măsură foarte mare un loc de muncă sigur, dar doar 38% sunt de părere că locul lor de muncă actual este foarte sigur; 68% spun că este foarte important ca un loc de muncă să ofere un venit ridicat, dar doar 10% sunt total de acord că locul lor de muncă le asigură un astfel de venit.

Prin urmare, cel puţin 40% dintre persoanele ocupate se află în situaţia în care nevoia lor de siguranţă nu este îndeplinită; şi mai mulţi (58%) sunt în situaţia în care locul de muncă nu le oferă venituri pe măsura dorinţelor. De asemenea, distanţa dintre ideal şi real este de 32% în cazul caracteristicii şanse de promovare, 21% în cazul caracteristicii muncă interesantă şi sub 10% în cazul celorlalte caracteristici.

Românii ar prefera într-o măsură semnificativ mai mare să lucreze pentru altcineva (63%), mai degrabă decât pe cont propriu (30%), respectiv să lucreze într-o firmă mare (54%) în defavoarea uneia mici (28%).

De asemenea, jumătate din populaţia adultă ar dori să lucreze pentru o firmă de stat (51%), doar 37% preferând o firmă privată.

Datele cercetării arată că, în realitate, majoritatea persoanelor ocupate (88%) lucrează în calitate de angajaţi ai altcuiva şi doar o mică parte (12%) sunt patroni sau lucrează pe cont propriu. Ceva mai mult de jumătate dintre aceste persoane lucrează într-o firmă mare (peste 50 de angajaţi), iar restul în firme mici (maximum 50 de angajaţi).

O treime dintre români lucrează în firme de stat şi două treimi în firme private (mai mult de două treimi dintre aceştia lucrează în firme private cu capital românesc, restul cu capital mixt sau străin).

Majoritatea angajaţilor din România se declară satisfăcuţi de locul de muncă. Astfel, 13% spun că sunt complet mulţumiţi de locul de muncă, 18% foarte mulţumiţi, 47% destul de mulţumiţi şi doar 16% declară că sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi (restul de 6% sunt nemulţumiţi). Din totalul celor care se declară complet sau foarte mulţumiţi de locul de muncă, bărbaţii au un grad de satisfacţie ceva mai mare comparativ cu femeile, satisfacţia tinde să crească pe măsură ce creşte vârsta, nivelul de educaţie şi clasa socială, este maximă în cazul patronilor (58% sunt foarte sau complet mulţumiţi de locul lor de muncă) şi ceva peste medie în Bucureşti.

Comparativ cu celelalte ţari, România se situează undeva la coada clasamentului, alături de alte ţări foste comuniste (Slovenia, Ungaria, Burgaria, Cehia), dar şi de Japonia sau Franţa.

Deşi cei care lucrează în sectorul privat românesc stau cel mai mult la locul de muncă (9 ore şi 20 de minute, în medie), ei se bucură de mai multă flexibilitate, atât în ceea ce priveşte stabilirea programului de lucru, cât şi în ceea ce priveşte modul de organizare a zilei de lucru, fiindu-le destul de uşor să îşi rezolve o problemă personală în timpul programului de lucru.

La cealaltă extremă se află angajaţii de la stat, care stau cel mai puţin la locul de muncă (8 ore şi 47 minute), dar care au mai puţină flexibilitate în stabilirea programului de lucru şi mai multe dificultăţi în a pleca de la locul de muncă pentru a rezolva probleme personale. Angajaţii instituţiilor private cu capital mixt sau străin se află între cele două grupuri de mai sus, din ambele puncte de vedere.

Mai mult de jumătate din persoanele ocupate (53%) declară că li se întâmplă des să se întoarcă foarte obosite de la locul de muncă. Procentul este mai mare în cazul celor care lucrează în instituţii private româneşti (57%) şi mai scăzut în cazul celor care lucrează în instituţii de stat (doar 47%).

Comparativ cu alte ţări, România ocupă o poziţie fruntaşă (locul 4 din 33 de ţări) în ceea ce priveşte procentul de angajaţi care se întorc des foarte obosiţi de la muncă. În ceea ce priveşte însă rata de participare a populaţiei ocupate la programe de pregătire profesională, cu un procent de 25% România se află – în context internaţional – pe poziţia 28 din 33 de ţări.

Datele cercetării arată şi că venitul mediu al femeilor este mai mic faţă de venitul mediu al bărbaţilor. Mai exact, venitul mediu al femeilor angajate în sectorul de stat este de 85% din venitul mediu al bărbaţilor, iar în sectorul privat venitul mediu al femeilor este de 79% din cel al bărbaţilor.

Aproximativ 16% din populaţia ocupată a României declară că, in ultimul an, fie a lucrat fără carte de muncă, fie a avut în cartea de muncă un salariu mai mic decât cel real, fie s-a confruntat cu ambele situaţii.

Rezultatele sugerează că şansele ca o persoană să se afle în una din cele două situaţii de mai sus cresc dacă acea persoană se află la începutul carierei (lipsa de experienţă în negocierea cu angajatorii este dublată de reticenţa angajatorilor în a angaja persoane lipsite de experienţă, ceea ce îi poate face pe angajatori mai curajoşi în a oferi soluţii „alternative”), dacă are un nivel de educaţie scăzut (caz în care are mai puţin de oferit angajatorului) sau dacă locuieşte în mediul rural (unde lipsa locurilor de muncă îl poate face pe angajat să accepte condiţiile impuse de angajator).

Autorii studiului remarcă faptul că ambele situaţii sunt cel mai des întâlnite în Bucureşti: 14% lucrează fără carte de muncă, în timp ce 18% primesc un salariu mai mare decât cel trecut în cartea de muncă.

Firmele private cu capital românesc par a fi mai predispuse către cele două tipuri de comportamente: 14% din angajaţii acestora lucrează fără a avea carte de muncă, iar 18% lucrează pentru un salariu mai mic decât cel real în cartea de muncă.

Aproximativ 5% din angajaţii de la stat declară că şi ei s-au aflat într-una din aceste situaţii în ultimul an, „ceea ce este oarecum surprinzător, deoarece pentru firmele de stat ar trebui ca acest procent să fie zero”, spune sociologul Claudiu Tufiş, co-autor al studiului.

Sursa: Fundaţia Soros