Sterling Resources anunţă ieşirea de pe piaţa din România

Sterling Resources anunţă ieşirea de pe piaţa din România
Publicat de Alexandru Urzică la 26 martie 2015, 11:02

Sterling Resources a anunţat joi încheierea unui acord privind vânzarea întregii sale afaceri din România către firma Carlyle International Energy Partners, se arată într-un comunicat al companiei petroliere canadiene.

Tranzacţia, care ar urma să fie finalizată în trimestrul doi din 2015, include licenţe în perimetrele petroliere offshore 13 Pelican, 15 Midia, 25 Luceafărul şi 27 Muridava.

Carlyle International Energy Partners este afiliată fondului cu capital de risc Carlyle Group.

Sterling deţine active în Marea Britanie, România, Franţa şi Olanda. Acţiunile companiei sunt listate la Bursa de la Toronto.

În februarie 2013, grupul olandez Vitol, care deţine 14% din Sterling, a vrut să cumpere compania canadiană cu 192 de milioane de dolari, sumă considerată prea mică de către Sterling.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.