Cate instrumente de plasament aduc un castig anual net de 10%? La toate raspunsurile posibile, Decebal Traian Remes, ministrul finantelor, a adaugat, acum doua saptamani, inca unul: obligatiunile de tezaur in dolari, emise de statul roman pe doi ani. Bonurile de tezaur au valoarea nominala de 10.000 USD, poarta o dobanda de 10% pe an si vor deveni scadente la data de 2 iunie 2001. Subscrierea, care a inceput la 17 mai si se va incheia la 28 mai, este deschisa atat rezidentilor, cat si nerezidentilor in Romania (ceea ce este o premiera pe tara).
In aceasta zi, la orele 12 fix, seful finantelor statului va trage linie, va aduna sumele subscrise si va constata in ce masura au fost tentati investitorii de oferta Ministerului Finantelor. La momentul lansarii emisiunii de obligatiuni de tezaur, oficialii romani se aratau optimisti in privinta succesului. Motivele nu sunt putine. Garantia statului face ca riscul asociat acestui plasament sa fie practic nul, iar rentabilitatea sa intrece cu mult rata dobanzii la depozitele la termen in dolari pe piata bancara romaneasca (5-7% pe an). Valoarea totala a emisiunii este nelimitata, ceea ce inseamna ca Ministerul Finantelor va accepta, in principiu, toate cererile de subscriere. Dobanda se va plati de doua ori pe an, iar detinatorii obligatiunilor vor avea posibilitatea de a iesi din investitie prin vanzarea bonurilor de tezaur pe piata secundara a titlurilor de stat, prin intermediul participantilor autorizati de lege (in principal, bancile comerciale).
Valoarea unitara a obligatiunilor si dobanda anuala par bine alese pentru segmentul-tinta vizat de autoritatile romane: investitorii romani si straini de calibru mijlociu – neinteresati de titlurile cu valoare nominala scazuta (si cu dobanda pe masura), destinate populatiei -, dar care nu au forta financiara necesara pentru a accede la obligatiunile emise de Romania pe pietele internationale de capital. Momentul lansarii acestor bonuri de tezaur este favorabil Romaniei. Incheierea acordurilor cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International conteaza mult pentru investitori. Intr-un raport difuzat la mijlocul acestei luni, banca americana de investitii Morgan Stanley Dean Witter apreciaza ca programul convenit cu FMI si sustinut prin reformele structurale finantate cu concursul Bancii Mondiale abordeaza principalele vulnerabilitati de creditare ale tarii si asigura bazele unei stabilizari macroeconomice rapide si ale unei imbunatatiri durabile a principalilor indicatori economici.
Statul roman
este un datornic serios
Pe langa aceste aprecieri favorabile, statul roman se bucura, in mediile internationale de afaceri, de reputatia unui bun platnic. Indiferent de cati bani avea in vistierie, Romania si-a achitat integral datoriile, la termenele scadente, si nu exista nici un semnal credibil ca nu o va face si de acum inainte.
Pare ca Ministerul Finantelor are toate atuurile pentru a castiga increderea investitorilor si, in consecinta directa, banii necesari consolidarii rezervelor valutare si finantarii deficitului de cont curent. Lucrurile sunt insa ceva mai complicate.
Incapacitatea cronica a economiei romanesti de a-si asigura resursele valutare la nivelul necesar macar consumului, daca nu si dezvoltarii, este de notorietate. In lipsa restructurarii radicale – amanata ba din considerente electorale, ba din ratiuni sociale -, intreprinderile autohtone sunt si vor ramane, cel putin pe termen mediu, incapabile sa faca exporturi mai mari de noua miliarde de dolari anual, in timp ce importurile nu dau semne de coborare sub nivelul a 11 miliarde dolari pe an. Cu alte cuvinte, in loc sa reprezinte sursa principala de plata a datoriei externe, soldul balantei comerciale va continua sa fie consumatorul numarul unu al valutei obtinute prin imprumuturi pe pietele internationale sau pe piata interna.
In afara serviciului datoriei externe in perioada care a ramas din 1999, Romania are de achitat, in urmatorii ani, peste sapte miliarde de dolari, fiind practic obligata sa se imprumute cu aceasta suma in perioada 2000-2003. Subrezenia economiei si subtirimea rezervelor valutare determina fragilitatea monedei nationale si maresc tentatia unor speculatii impotriva leului pe piata valutara interna. De aici si pana la cresterea dobanzilor cerute de investitori pentru imprumuturile acordate statului roman nu este decat un pas. Caz in care, pe piata secundara a titlurilor de stat, cumparatorii de bonuri de tezaur din prezenta emisiune ar deveni la fel de rari ca pinguinii in desert. Este un scenariu nicidecum sigur, ci numai posibil.
Chiar si intr-o asemenea situatie (pesimista), riscul detinatorilor de obligatiuni de tezaur se reduce la a fi nevoiti sa astepte ziua de 2 iunie 2001 (data scadentei) pentru a-si recupera banii plus dobanda. Caci intrarea statului roman in incapacitate de plata este totusi un basm inventat doar pentru a creste dobanda la titlurile emise de Romania.
Pentru a preveni o situatie delicata, Ministerul Finantelor trebuie sa se indrepte catre investitorii romani si straini. Lucru pe care l-a facut si in trecutul apropiat, il face acum, si se pregateste sa-l faca si in aceasta toamna. Romania intentioneaza sa emita, in a doua jumatate a acestui an, obligatiuni de stat pe piata europeana sau pe piata nipona.
Prin doua emisiuni de titluri de stat in valuta (pe termen scurt, 91 de zile si 182 de zile) destinate populatiei, lansate in lunile aprilie si mai 1999, Ministerul Finantelor a atras – in dolari si in marci germane – aproape 60 milioane dolari. Chiar daca perioada de subscriere a fost mai scurta, a doua emisiune (10-14 mai) a avut un succes mai mare decat prima. In total, populatia a cumparat obligatiuni in valoare de 33,1 milioane dolari (cu circa opt milioane dolari mai mult decat in perioada 5-9 aprilie), dobanzile oferite fiind cu 0,5% mai mari decat la emisiunea din luna aprilie.
Doua concluzii se pot trage din aceasta experienta de data recenta a Ministerului Finantelor in relatia cu cetatenii. Prima este aceea ca valuta atrasa de la populatie poate sa completeze doar in mica masura necesarul de finantare al statului. A doua este ca publicul larg prefera obligatiunile cu maturitate mai lunga, datorita dobanzii mai mari. Dovada este faptul ca prin titlurile emise pe sase luni statul a atras 34,4 milioane dolari, cu aproape zece milioane mai mult decat prin titlurile emise pe trei luni.