Angajatorii sunt obligati sa depuna lunar, la agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz a municipiului Bucuresti, in raza careia isi au sediul social, declaratii legate de obligatiile catre fondul pentru ajutorul de somaj. Declaratiile lunare vor fi insotite de dovada efectuarii platii contributiei la fondul de somaj, iar termenul legal in care trebuie sa se incadreze este de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datoreaza sumele respective. Declaratiile sunt titlu de creanta si devin executorii de la data la care aceasta este scadenta prin executarea termenului de plata prevazut de lege. Nedepunerea declaratiei lunare privind obligatiile la plata la bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj in termenul stabilit sau completarea ei cu date eronate se sanctioneaza conform Legii nr. 87/ 1994 pentru combaterea evaziunii.
Informatiile de mai sus fac obiectul unei recente hotarari de guvern care, cel putin la prima vedere, urmareste o mai buna monitorizare a comportamentului agentilor economici fata de bugetul fondului de somaj si o recuperare prompta a datoriilor.
Consultantii fiscali de la Arthur Andresen Romania apreciaza ca decizia Guvernului de introducere a unui nou formular pentru declaratia privind fondul de somaj aduce, intr-o prima instanta, o imbunatatire a sistemului de monitorizare de catre stat a colectarii acestor contributii. Pe de alta parte, aceeasi procedura ar putea fi privita de catre contribuabili ca o noua povara administrativa. Daca pana acum, agentul economic trebuia sa completeze lunar trei formulare pentru declaratia unica de CAS si fondul de somaj, de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului va fi nevoit sa completeze lunar patru formulare. Este vorba despre cate doua exemplare pentru fiecare declaratie privind CAS, respectiv fondul de somaj.
La randul sau, avocatul Doru Bajan, considera ca hotararea este o masura in plus pentru realizarea unor importante venituri bugetare. „Este firesc ca declaratia de depunere a obligatiilor de plata la fondul de somaj sa devina titlu executoriu, pentru ca in acest fel este scurtata calea recuperarii creantelor, destul de sinuoasa la ora actuala”, spune Doru Bajan. Procedura prezenta poate dura cel putin un an de zile, perioada ce ar urma sa se scurteze la cateva saptamani.
Contributia la fondul de somaj are doua componente: procentul de 1% retinut de la salariati si cel de 5%, platibil de angajator. Se spera ca acest 5% sa fie varsat la timp, evitand acumularea unor mari datorii, cazul intreprinderilor de stat.