Un număr de 16 proiecte în valoare de 71,6 milioane de euro au fost depuse până în prezent pentru dotarea unităţilor sanitare din reţeaua COVID – 19.

Primele 10 cereri vor fi semnate la jumătatea acestei luni, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

El a prezentat, în şedinţa de Guvern de joi, informaţii despre contractarea fondurilor destinate spitalelor din reţeaua COVID-19.

Astfel, finanţările, în valoare de 350 milioane euro, sunt asigurate prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Cheltuielile se decontează retroactiv

În cadrul apelului spitalele pot deconta retroactiv cheltuielilor realizate începând cu 1 februarie 2020.

„În cadrul apelului POIM au fost depuse deja 16 cereri de finanţare în valoare de 71,6 milioane de euro. Evaluarea proiectelor depuse a început imediat şi estimăm că primele 10 cereri de finanţare vor fi semnate la mijlocul acestei luni.

Reamintesc că am lansat acest apel de proiecte, aşa cum am promis, la data de 15 mai. Suplimentar, managerii spitalelor beneficiază de asistenţa angajaţilor MFE pentru a depune cât mai repede proiectele în sistemul informatic MySMIS”, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, citat în comunicat.

Cereri de finanțare în pregătire

Alte 95 de cereri de finanţare se află în pregătire şi urmează să fie transmise spre evaluare în perioada imediat următoare.

Proiectele depuse sunt evaluate de către Autoritatea de Management POIM în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, care asigură analiza investiţiilor propuse privind dotarea unităţilor sanitare publice atât prin prisma oportunităţii, cât şi a necesităţii dotării acestora, în baza procedurilor de lucru stabilite la nivelul acestei instituţii.

Până în prezent au fost depuse cereri de finanţare astfel: Municipiul Lupeni, pentru extinderea şi dotarea A.T.I. Spitalul Municipal Lupeni (Spital suport pacienţi COVID-19 pozitiv), proiect de 3,41 milioane de euro; Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar – Arseni” Bucureşti, pentru dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe şi a Secţiei Anestezie Terapie Intensivă ale Spitalului pentru gestionarea crizei COVID – 19, proiect de 3,45 milioane de euro; UAT Judeţul Cluj pentru dotarea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19, proiect în valoare de 2,56 milioane de euro; UAT Judeţul Cluj pentru consolidarea capacităţii Judeţului Cluj în gestionarea crizei sanitare COVID-19, proiect de 3,21 milioane de euro; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea pentru creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Oradea şi judeţul Bihor, proiect de 9,18 milioane euro.

Consolidarea capacităţii centrului medical din cadrul SPP

De asemenea, au mai fost depuse cereri pentru Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru combaterea Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, proiect de 2,75 milioane de euro; Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova pentru combaterea Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova, proiect de 9,97 milioane de euro; Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova pentru combaterea răspândirii Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic Municipal Filantropia din municipiul Craiova, proiect de 9,95 milioane de euro;

Serviciul de Protecţie şi Pază – U.M. 0149 Bucureşti pentru consolidarea capacităţii centrului medical din cadrul Serviciul de Protecţie şi Pază pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19, proiect de 2,33 milioane de euro; Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” pentru consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Niculae Stăncioiu, proiect de 3,20 milioane de euro.

Data limită pentru depunerea proiectelor

Nu în ultimul rând, alte cereri de finanţare sunt pentru Institutul Oncologic Prof. Dr.I.Chiricuţă Cluj-Napoca pentru creşterea capacităţii de diagnosticare şi îngrijire a pacienţilor oncologici şi a personalului propriu în perioada crizei sanitare COVID-19, proiect de 1,26 milioane de euro; UAT Municipiul Carei pentru creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Carei, proiect de 490.000 de euro; judeţul Arad pentru îmbunătăţirea capacităţii unităţilor medicale din judeţul Arad în contextul pandemiei COVID-19, proiect de 4,18 milioane de euro; Institutul Clinic Fundeni pentru gestionarea în timp util şi eficient de către Institutul Clinic Fundeni a crizei sanitare COVID-19, proiect de 5,13 milioane de euro; judeţul Giurgiu pentru dotarea medicală performantă pentru STOPare COVID 19 la nivelul judeţului Giurgiu – CO-STOP, proiect de 511.900 euro; Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” pentru proiectul COVID19-CARE – Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea cu echipamente şi aparatură medicală a Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, proiect de 9,99 milioane de euro.

Apelul de proiecte POIM este deschis în perioada 15 mai – 30 septembrie 2020. Pot depune proiecte unităţile sanitare publice pentru care Ministerul Sănătăţii stabileşte necesitatea dotării, Ministerul Sănătăţii / alte autorităţi publice centrale şi autorităţi publice locale, sau unităţi aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, pentru achiziţii necesare gestionării crizei de sănătate publică şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.