Spionajul economic provoacă industriei germane pierderi anuale de circa 11,8 miliarde de euro

Spionajul economic provoacă industriei germane pierderi anuale de circa 11,8 miliarde de euro
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 iulie 2014, 12:37

Spionajul economic provoacă industriei germane pierderi de circa 11,8 miliarde de euro în fiecare an, relatează agenţia EFE citând un studiu difuzat luni de societatea de consultanţă Corporate Trust.

 

Conform acestei analize, jumătate dintre marile companii germane au fost în ultimii doi ani victime ale operaţiunilor de spionaj, sau cel puţin au fost ţinta unor tentative de culegere de informaţii industriale.

Domeniile faţă de care spionii par a fi cei mai interesaţi sunt industriile auto, aerospaţială şi a construcţiilor de maşini, urmate de sectoarele chimic, farmaceutic şi al biotehnologiilor, iar departamentele cele mai vizate de aceste acţiuni au fost cele de cercetare-dezvoltare.

Majoritatea atacurilor au fost îndreptate asupra sistemelor informatice, dar se consemnează şi o activitate semnificativă de interceptare a comunicaţiilor sau de culegere de informaţii cu ajutorul direct al angajaţilor companiilor.

În ce priveşte provenienţa atacurilor, pe primul loc se află Asia, urmată de Rusia împreună cu fostele republici sovietice, apoi Europa de Est şi America de Nord.

'Studiul evidenţiază cât de reale sunt ameninţările ce planează asupra industriei', a indicat preşedintele Departamentului Federal de Protecţie a Datelor, Hans-Georg Maassen. El cere acţiuni coordonate între stat şi societăţile industriale pentru a combate astfel de operaţiuni, avertizând că numai un sfert dintre cazurile certe sau suspectate sunt denunţate autorităţilor de către companiile afectate.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.