Săptămâna trecută am luat parte la un forum pe tema sănătăţii. Pe lângă statistici şi date legislative, întâlnirea a luat, de cele mai multe ori, forma unui schimb de lamentări între reprezentanţi din toate straturile sistemului. Provin dintr-o familie de medici şi farmacişti, deci puţine din cele auzite acolo m-au luat prin surprindere. În final, aşa cum remarca fiecare vorbitor, discuţiile sunt deja râncede, mai degrabă enumerări de cifre descurajante decât leacuri posibile pentru plăgile sistemului. Poate şi pentru că, în afară de clasica „actuala structură trebuie demolată şi refăcută de la zero”, rezolvări nu prea mai există. Iar cele pe care, obligaţi de meseria lor, diverşi consultanţi sau politicieni le enumeră sunt deja prea naive ca să mai fie luate serios în seamă. Să enumerăm câteva, pe scurt.

Într-o seamă de state europene şi nu numai, salvarea a venit odată cu lansarea sistemului de asigurări private de sănătate. La noi, după ani buni de la apariţie, acest segment e departe de a se fi pus pe picioare (doar asta se poate deduce din faptul că primele de sănătate reprezintă puţin peste 0,2% din întreaga piaţă a asigurărilor). De ce? Directorii unităţilor sanitare, se plânge un asigurător, îi resping pe motiv că nu au nimic de câştigat de pe urma oferirii acestui tip de serviciu.

Soluţia cea eficientă ar fi depolitizarea conducerii spitalelor. Realist, însă, această temă aparţine agendei publice din secolul XXII al României. Un impact mai rapid l-ar avea monitorizarea tipului şi numărului de servicii şi a medicamentelor prescrise. Există medici – nu majoritatea, dar destui – care au uitat să dea un diagnostic dacă nu au în faţă un dosar de analize de sânge, radiografii, tomografii etc. Uită că toate costă, iar veniturile Casei sunt limitate. Din ce în ce mai limitate. Căci până una-alta, suntem în realitatea anului 2010, când medici, farmacişti şi producători au aflat că, atunci când nu credeau că le poate fi mai rău, li se pregăteşte un an în care CNAS va avea venituri mult mai reduse.

Soluţia unui medic? Sorin Oprescu este, probabil, omul care şi-a dorit cel mai mult portofoliul sănătăţii în ultimii 20 de ani. Întrebat acum ce ar face dacă ar fi ministru, a spus răspicat: „M-aş întoarce la primărie. În momentul ăsta, nu cred că aş avea ce să mai mişc.“

Nu-i plăceţi. Medicii iau şpagă, farmaciştii vă refuză reţetele, companiile farmaceutice sunt oricum nişte coloşi financiari, n-or să ca­dă ele din cauza dificultăţilor din Ro­mânia. În final, însă, depindem cu toţii de ei. Oricât de cinic ar suna, simpla ob­servaţie că nu am asistat până acum la prăbuşirea sistemului se datorează funcţiei vitale, la propriu şi la figurat, pe care sănătatea o ocupă în osatura fiecărui stat. Dacă statul nostru mai are, însă, pârghiile să susţină această funcţie vitală, vom afla, probabil, anul viitor.