De ce ar alege o femeie însărcinată să plătească de cinci ori mai mult pentru o naștere la privat în loc să apeleze la una dintre numeroasele maternități de stat? Pentru confortul, igiena, amabilitatea medicilor și dotările moderne ale acestor unităţi, arată un studiu GfK. Mai mult, prin încheierea unor contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, privații pot deconta în jur de 20% din costul nașterii, dacă viitoarea mamă este asigurată. Potrivit lui Cezar Irimia, președintele Asociației Pacienților din România, o naștere „gratuită“ în spitalele de stat ajunge să coste aproape la fel de mult ca la unul privat, din cauza plăților informale. Astfel, numărul gravidelor cu educaţie şi venituri medii care aleg să nască la privat s-a dublat în ultimii trei ani, de la 15% la 32%, potrivit unui studiu GfK. Operatorii privați au observat potențialul din această zonă și au înființat numai în ultimii doi ani, cinci maternităţi private atât în Capitală, cât şi în alte oraşe din ţară.
„Orăşelul copiilor MedLife“
Unul dintre operatorii care au mizat mult în ultimii ani pe unităţi dedicate mamei şi copilului este MedLife, care este şi lider de piaţă pe acest segment. De curând, compania a sărbătorit 10.000 de naşteri în cadrul maternităţilor sale din Bucureşti, Braşov şi Arad. Pentru că 10.000 este numărul minim de locuitori necesar înființării unui oraș, MedLife a deschis porţile „Orăşelului Copiilor MedLife“. „Am pornit de la cerere şi nevoile pacienţilor. Aveam hiperclinici unde monitorizăm sarcina, laboratoare pentru toate analizele necesare în sarcină şi se impunea să finalizăm acest circuit prin construirea  sau achiziţia de maternităţi“.
După Bucureşti, MedLife a investit anul trecut 10 milioane de euro în extinderea operaţiunilor în Braşov, prin achiziţionarea Maternităţii Eva. În 2008, Centrul Medical Unirea, acum reţeaua privată de sănătate Regina Maria, inaugura prima maternitate privată din România, în urma unei investiţii de 5 milioane de euro. „Anul acesta am dublat capacitatea maternităţii, prin relocarea într-un spital complex, cu o capacitate mult mai mare“, spune Fady Creih, director executiv Regina Maria. Noua unitate se numeşte Spitalul Băneasa şi este primul spital privat din România dedicat exclusiv sănătăţii femeilor şi copiilor, finalizat în urma unei investiţii de 7 milioane de euro.  În primăvara acestui an, Medicover a inaugurat primul său spital privat din România, dotat cu două săli de naştere şi o unitate de terapie intensivă pentru nou-născuţi. Prin această mişcare, Medicover a intrat în concurenţă directă pe segmentul naşterilor cu alţi mari operatori privaţi, care aveau deja spitale cu săli de naştere. Aceştia se întrec în pachete de naşteri pentru diverse categorii sociale. Deocamdată, cei mai mulţi copii născuţi la privat sunt în Bucureşti – aproximativ 10% din cei 20.000 de nou-născuţi aici anual. În provincie, investiţiile sunt puţine, dar câştigătoare: să luăm exemplul maternităţii MaDonna Maria, singura care deserveşte întreaga zonă a Olteniei. „În primele zece luni de funcţionare s-au născut la noi peste 100 de bebeluşi şi preconizăm cel puţin o dublare a acestui număr în 2013“, spune Alexandra Preda, manager general al acestei unităţii unde naşterea e mai ieftină cu până la 50% decât în Capitală. Deocamdată, iniţiativa investiţiilor de acest gen din provincie aparţine strict investitorilor locali, operatorii mari ferindu-se deocamdată.
„Evoluţia macroeconomică şi puterea de cumpărare a românilor din afara Bucureştiului ne-au determinat să nu luăm în considerare lansarea altor maternităţi în anul următor“, spune directorul general al reţelei Regina Maria.

2.000 de copii se nasc anual în maternităţile private din Capitală

900
de euro
costă o naştere în medie, într-o maternitate privată, de două ori mai mult decât preţul oficial de la stat, în care nu sunt incluse micile atenţii

Unul dintre motivele creşterii numărului de naşteri la privat este acela că pachetele de servicii au devenit mai accesibile pentru mai multe categorii sociale.

Fady Creih, dir. general Regina Maria