Sorin Oprescu : „În august se vor face două stropiri împotriva ţânţarilor peste Bucureşti”

Sorin Oprescu : „În august se vor face două stropiri împotriva ţânţarilor peste Bucureşti”
Publicat de CAPITAL la 24 iulie 2013, 16:16

Primarul general Sorin Oprescu a declarat miercuri că municipalitatea a luat în calcul ca în luna august să fie efectuate două stropiri împotriva ţânţarilor peste Bucureşti.

"Am verificat şi s-au făcut câteva treceri în Bucureşti. Nu putem face mai multe, trebuie repetate la anumite intervale de timp (…) Vom face în august două stropiri peste Bucureşti", a spus Oprescu, într-o conferinţă de presă, dorind să atragă atenţia că aceste acţiuni împotriva insectelor ar trebui executate şi în pădurile din Ilfov, de la periferia Capitalei.

Primăria Sectorului 3 a solicitat recent Primăriei Municipiului Bucureşti rezolvarea urgentă a problemei ţânţarilor, în urma numeroaselor sesizări primite din partea cetăţenilor.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.