Sorin Grindeanu, discuții cu transportatorii

În cursul zilei de joi, ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu reprezentanții unor asociații ale transportatorilor. Sorin Grindeanu a precizat că discuțiile vor continua și miercurea viitoare.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au comunicat că Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a avut o discuție în dimineața aceasta la sediul MTI cu reprezentanții Confederațiilor și Asociațiilor relevante de transportatori.

Astfel, împreună cu cei de la COTAR, Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002- APTE 2002 și APULUM, s-a convenit să reia discuțiile în cursul săptămânii viitoare.

”Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, în această dimineaţă, la sediul MTI, cu reprezentanţii Confederaţiilor şi Asociaţiilor relevante de transportatori. Astfel, împreună cu cei de la COTAR, Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002- APTE 2002 şi APULUM s-a stabilit reluarea discuţiilor pentru miercurea viitoare”, au transmis, joi, reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

Conform informațiilor furnizate, discuțiile se vor concentra pe identificarea de soluții realiste și fezabile pentru a aborda provocările cu care se confruntă transportatorii.

Transportatori din toată țara s-au aflat la a doua zi de protest. Numeroase camioane s-au îndreptat către București pentru a-i susține pe angajații firmelor de transport care protestează pe centura Capitalei.

protest transportatori
SURSA FOTO: Antena 3

Transportatorii și fermierii au venit la București

Numeroși transportatori și fermieri furioși au venit la București. Aceștia sunt pregătiți să-ți strige nemulțumirile, dacă rezultatul negocierilor nu este pe placul lor.

Social-democrații spun că ceea ce se întâmplă este, de fapt, un miting politic.

Venirea transportatorilor și agricultorilor în Capitală a blocat mai multe drumuri.

Un șofer de camion care a venit de la Horezu la București spune că nu vor renunța până când RCA-ul nu scade. Acesta a acuzat că asigurarea auto RCA pentru un camion a ajuns la un preț mult prea ridicat.

„O să mergem în Piaţa Victoriei, până la urmă. Nu avem ce face. Noi nu renunţăm până nu scade RCA-ul. S-a făcut 180 de milioane (n.r. lei vechi) la un camion.

Nu se mai poate circula! Nu se mai poate! O să le tragem la gard şi asta este. A crescut iar acciza.

Până nu se vor rezolva problemele, nu plecăm! Nu o să renunţăm la nimic!”, a spus Doru, un şofer de camion care a venit din Horezu să protesteze în Bucureşti.

protest transportatori
SURSA FOTO: Antena 3

Revendicările protestatarilor

Protestatarii, atât cei din transport, cât și fermierii, au o listă cu revendicări. Așadar, ei cer:

  • plafonarea prețurilor RCA
  • evitarea unor duble taxări
  • măsuri de fluidizare a traficului prin vămi
  • acordarea alocației de cazare fără documente justificative și în mediul privat, așa cum se întâmplă în sectorul bugetar
  • introducerea unei alocaţii de hrană neimpozabilă pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă
  • reglementarea unei legi anti-dumping care să pedepsească prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate
  • posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport
  • controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României să se facă așa cum se face și în cazul celor românești
  • ușurarea accesului camioanelor românești în Portul Constanţa, aglomerat de fluxul mare de camioane ucrainene