Blejnar a fost citat cu mandat de aducere, fiind însoţit la sediul DNA de doi poliţişti. Potrivit unor surse judiciare, fostul şef ANAF a fost citat într-un nou dosar ce priveşte fapte de trafic de influenţă.

Potrivit unor surse judiciare, faptele au fost comise în anul 2011, când Blejnar se afla la conducerea ANAF. El ar fi acceptat atunci promisiunea unor sume de bani de la administratorul unei firme, în schimbul sprijinului pentru obţinerea unui contract de furnizare şi servicii IT.

În acelaşi dosar este vizat şi un fost director de achiziţii din cadrul ANAF, asupra căruia Sorin Blejnar şi-ar fi exercitat influenţa pentru încheierea contractului cu firma din domeniul IT, conform surselor judiciare.

Pe 9 iunie, fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare în dosarul 'Motorina', în care a fost acuzat, alături de soţii Radu şi Diana Nemeş, de complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar, soţii Radu şi Diana Nemeş au fost condamnaţi la 9 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare.

Omul de afaceri Radu Nemeş a cerut în 2012, la schimbarea Guvernului, ca fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, la acel moment vicepreşedinte al ANAF, să fie menţinuţi în funcţii, demersuri în acest sens fiind realizate de Codruţ Marta şi Elan Schwartzenberg, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, potrivit motivării Curţii de Apel Bucureşti, fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor şi vicepreşedinte al ANAF, au fost sesizaţi oficial cu privire la activităţile evazioniste desfăşurate de omul de afaceri Radu Nemeş, însă au coordonat acţiunile de control într-o modalitate care să asigure funcţionarea în continuare a mecanismului evazionist, prin exploatarea vulnerabilităţilor sistemului vamal. AGERPRES