Reguli și tarife pentru parcările publice din Sectorul 4
Parcarea mașinilor în parcările publice din Sectorul 4 este controlată zilnic de polițiștii locali și de echipa care se ocupă cu blocările și ridicările auto. Tarifele și modul de plată sunt afișate pe panourile din parcări.
- În parcările cu indicator verde: 1 leu pe oră;
- În parcările cu indicator galben: 4 lei pe oră;
Cei care au plătit taxa de dezvoltare urbană de 540 lei nu mai plătesc parcarea doar în parcările cu indicator verde din Sectorul 4.
Cei care parchează pe aceste locuri fără să achite tarifele necesare se vor trezi cu roțile blocate la autoturism.
Ce se întâmplă cu mașinile ridicate în Parcarea Pridvorului din Sectorul 4?
Mașinile ridicate conform Legii 421/2002, pentru că erau abandonate sau fără stăpân pe terenuri publice, ajung în Parcarea Pridvorului. Chiar dacă sunt acolo, polițiștii locali continuă procedurile. Dacă proprietarii nu cer înapoi mașina și nu plătesc taxele, vehiculul este mutat într-un alt spațiu special al Primăriei Sector 4.
Proprietarul trebuie să depună o cerere de restituire și să atașeze:
- Documente care dovedesc că mașina îi aparține (carte de identitate a vehiculului, talon, copie CI, contract de vânzare-cumpărare sau împuternicire, după caz);
- Certificat fiscal care să arate că nu are datorii pentru mașină, emis de DITL;
- Dovada plății pentru ridicare, transport și depozitare, plus taxa de parcare dacă mașina a fost ridicată dintr-o parcare publică.
Amenda pentru parcarea ilegală pe locurile persoanelor cu dizabilități
Dacă parchezi pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități fără drept, riști o amendă între 2.000 și 10.000 de lei, conform Legii 448/2006.
Poliția Locală Sector 4 primește frecvent sesizări despre ocuparea abuzivă a acestor locuri și sancționează șoferii care încalcă regulile, fie că locurile sunt pe drum public sau în parcările magazinelor.
„Știți ce sancțiune riscă persoanele care staționează ilegal pe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități? Conform prevederilor Legii nr. 448/2006, fapta se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.
La dispeceratul Poliției Locale Sector 4 se primesc deseori sesizări cu privire la ocuparea abuzivă a acestor locuri de parcare, iar polițiștii locali îi sancționează pe conducătorii auto care încalcă acest drept al persoanelor cu mobilitate redusă, indiferent că locurile de parcare se află pe domeniul public, ori pe domeniul privat, așa cum sunt parcările supermarket-urilor.
Haideți să respectăm drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru că locurile de parcare speciale sunt chiar o necesitate!”, a informat, marți, Poliția Locală Sector 4 București.