La mai puțin de o săptămână de când declara cu subiect și predicat că va inaugura 180 de km de autostradă anul acesta în România, ministrul interimar al transporturilor, Rovana Plumb, a anunțat joi seară că ”doar” 122 de km de autostradă vor mai fi inaugurați. Și nici aceia nu sunt siguri, conform Digi24.

„Toate acele estimări pe care le-am făcut şi care conduc la suma de 180 de kilometri pentru anul acesta vreau să fac precizarea că sunt o estimare. Nu a fost o promisiune şi nu este o promisiune, este o estimare pe baza datelor pe care le avem de la CNAIR. Astăzi trebuia să avem o întâlnire cu constructorii, dar am amânat-o pentru joi, pentru a fi în faţa dvs. Important este că nu vom sta aşa şi nu vom urmări lucrările din birou. Din punctul meu de vedere, întâlnirea cu constructorii, care este o repetiţie pentru mine – am mai avut una în trecut, cred că în cursul lunii septembrie – îi chemăm din nou, dar de data aceasta nu vor veni numai constructorii de la autostrăzi, vor veni şi cei aferenţi drumurilor naţionale, cât şi diriginţii de şantier exact pentru tronsoanele pentru care s-a făcut o estimare de finalizare în anul 2019”, a spus Rovana Plumb.

„Românii au nevoie de autostrăzi, România are nevoie de conexiune cu infrastructura europeană.

Azi am discutat cu transportatorii, am fost cu Eugen Teodorovici. E prima oară când am invitat alături de constructori, diriginţii de şantier şi consultanţii pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă.

Principalele probleme identificate de constructori se referă la faptul că încă o birocraţie destul de mare.

Vom face astfel încât să putem să mergem într-un proces de acordare rapidă a tuturor autorizaţiilor care mai sunt necesare.

Au fost identificate probleme legate de exproprieri, unde mai sunt litigii, când se vor soluţiona, ce depinde de noi vom face.

Ce mă surprinde e că avem autostrăzi începute în 2014 la care avem un stadiu fizic foarte redus, de 20%. Anul trecut am identificat progres fizic relativ mic.

 

Nu vreau să arunc vina.

În funcţie de problemele punctuale, ridicate de constructori, pe fiecare lot de autostradă vom veni în întâmpinarea lor.

Nu se pune problema banilor, e o alocare foarte mare în privinţa finanţării tuturor investiţiilor.

Nu se pune problema de a nu gândi în parteneriat încât să finalizăm investiţiile.

Avem termen de finalizare în 2019 de 122 km, pe fiecare din porţiuni care însumează cei 122 km vom organiza comandament pentru fiecare lot, în teritoriu, unde se întâmplă construcţia.

Am asigurat din punct de vedere legal deschiderea de forţe de muncă din terţele ţări, am mărit contingentul pentru ca aceste firme care realizează infrastructura să aibă numărul de salariaţi necesari”, a masi spus ministrul interimar al Transporturilor.

Rovana Plumb a declarat luni, la dezbaterile din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului asupra proiectului de buget al MT pentru 2019, că în acest an vor putea fi daţi în trafic 180 de kilometri de autostradă.

 

 

Te-ar putea interesa și: