Șoferii care riscă să piardă permisul de conducere. Au termen maxim un an de zile să plătească
SURSA FOTO: Dreamstime
Șoferii români riscă să-și piardă permisul de conducere dacă nu plătesc amenzile de circulație într-un an. Măsura are ca scop creșterea colectării la bugetul local, dar stârnește controverse și nemulțumiri.
Șoferii care nu plătesc amenzile ar putea rămâne fără permisul de conducere
Premierul Ilie Bolojan discută cu autoritățile locale un nou pachet de măsuri ce include faptul că șoferii cu amenzi restante pot rămâne fără permisul de conducere.
Dacă sancțiunile contravenționale nu sunt achitate într-un an, permisul de conducere ar putea fi reținut automat. Scopul inițiativei este creșterea gradului de colectare a amenzilor și reducerea volumului de dosare aflate în instanță.
În prezent, autoritățile fiscale pot impune popriri pe conturi și pot apela la executarea silită pentru recuperarea amenzilor. Noua măsură ar adăuga o presiune suplimentară asupra șoferilor, limitându-le dreptul de a conduce până la achitarea datoriilor.
Procedurile de contestare durează prea mult
Un aspect problematic al noii propuneri este durata mare a proceselor pentru contestarea amenzilor. Potrivit avocatului Cătălin Crăciunescu, plângerile contravenționale, care sunt extrem de numeroase, aglomerează instanțele. Aceste dosare necesită prezența tuturor părților, inclusiv expertize, iar termenele pot ajunge chiar la doi ani.
„Marea majoritate a plângerilor contravenţionale din statistica celor de la CSM, care sunt milioane la nivelul României, care încărca instanţele foarte mult, trebuie să respecte procedura juridică a tuturor dosarelor, să fie toate părţile prezente, in contradictoriu cu poliţia, se fac expertize”, a declarat Cătălin Crăciunescu, potrivit Observator News.
Acest lucru înseamnă că un șofer care contestă amenda riscă să-i fie suspendat permisul de conducere înainte ca instanța să decidă dacă sancțiunea este justă. Lipsa unei proceduri accelerate pentru astfel de cazuri ar putea duce la abuzuri și nedreptăți, mai ales în situațiile în care amenzile sunt aplicate eronat.

Propunerea autorităților a fost întâmpinată cu nemulțumire de către șoferi. Mulți consideră că suspendarea permisului este o măsură disproporționată, mai ales în lipsa unor mecanisme eficiente de contestare. O parte dintre șoferi acuză statul că aplică presiuni fiscale fără să ofere și protecții legale echitabile.
În acest moment, chiar și fără suspendarea permisului, contravenienții riscă executarea silită a bunurilor. În cazul neachitării amenzilor, autoritățile pot apela la măsuri asiguratorii, ceea ce permite valorificarea mașinilor sau altor bunuri ale debitorilor. Aceste proceduri sunt greoaie, dar eficiente în cazurile în care recuperarea banilor este prioritară pentru bugetul public.
„Se pot contesta orice fel de acte de creanţe de către stat şi inclusiv de către alte entităţi bancare. Se plăteşte o cauţiune, însă durează foarte mult toate aceste proceduri, însă se pot dispune şi măsuri asiguratorii, iar bunurile persoanei respective, fie că este debitor sau că este proprietarul maşinii pot fi executate silit ulterior de către organele abilitate”, a declarat Cătălin Crăciunescu.
Dovada plății, o condiție pentru redobândirea permisului
Un alt element introdus recent în legislație prevede că, pentru a-și redobândi permisul de conducere, șoferii trebuie să dovedească achitarea amenzii. Măsura a fost aplicată deja în practică, iar fără această dovadă, permisul nu poate fi restituit nici dacă perioada de suspendare a expirat.
Această schimbare a fost justificată de autorități ca o metodă de a descuraja ignorarea sancțiunilor și de a asigura un comportament responsabil în trafic. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă noua propunere legislativă va trece de faza de inițiativă și va fi implementată fără a încălca drepturile fundamentale ale șoferilor.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





