Situația preluării RADET încă incertă? Primăria Capitalei nu a trimis documentele la ANRE
Situația furnizării agentului termic în Capitală este încă o incertitudine după ce RADET a fost preluat de compania Termoenergetica. Primăria București nu a trimis toate documentele către ANRE pentru ca instituția să acorde licenţa de furnizare a energiei termice.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nu a primit încă decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel încât să acorde companiei Termoenergetica licenţa de furnizare a energiei termice, în locul RADET, a declarat, vineri, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, într-o conferinţă de profil.
„În legătură cu Termoenergetica, am primit o parte dintre documente. Nu am primit încă ceea ce a hotărât Consiliul General pentru a putea să dăm licenţa acestei societăţi. Înţeleg că e o procedură acolo, la Primărie, care trebuie parcursă. Hotărârea trebuie transmisa Prefecturii, Prefectura trebuie să spună dacă e în regula sau nu. După care vin documentele la noi. Suntem pregătiţi ca în momentul în care ajung toate documentele la noi, a doua zi să dăm licenţa şi relaţia dintre Elcen şi Termoenergetica să fie o relaţie comercială în condiţiile legii”, a spus Chiriţă.
Serviciul de alimentare cu energie termică a Capitalei a fost delegat Companiei municipale Termoenergetica, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de joi a CGMB.
La începutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că bucureştenii „nu au niciun motiv de îngrijorare”, deoarece „livrarea agentului termic va fi asigurată în parametri decenţi”.
Ea a adăugat că Termoenergetica va prelua angajaţii RADET şi întreaga activitate a regiei.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




