Sistemul informatic al CNAS s-a blocat

Publicat de CAPITAL la 12 ianuarie 2011, 15:46

O echipă a Oracle lucrează la refacerea sistemului Casei de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat, pentru Agerpres, oficiali ai Oracle, compania care a implementat sistemul. „Este momentan acolo o echipa de-a noastră care lucrează la refacerea sistemului”, au declarat reprezentanţii Oracle pentru Agerpres.

Activitatea a fost blocată, miercuri, la Casele de Asigurări de Sănătate din ţară, după ce au fost înregistrate întreruperi ale sistemul informatic. Directorul general al CNAS, Dorin Ionescu a declarat că problemele tehnice la sistemul informatic al CNAS sunt de la software-ul mamă al companiei Oracle din America şi Australia şi nu de la Sistemul Unic Integrat al Casei de Asigurări.

Din cauza acestei defecțiuni, zeci de persoane aşteaptau la prânz la CNAS Bucureşti pentru plata contribuţiei şi pentru eliberarea de adeverinţe.

Sistemului Informatic Unic Integrat al CNAS a fost lansat oficial pe 20 decembrie 2010, la eveniment participând Traian Băsescu și dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. SIUI ar trebui să elimine eventualele erori în decontarea serviciilor medicale, acestea urmând să fie plătite conform contractelor încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii.

Proiectul de dezvoltare şi implementare a SIUI a început în 2002.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.