Capital: Cand esti manager pe tara la o companie de talia ICL, esecurile inceputului de drum in cariera pot fi privite si recunoscute cu seninatate.
Marian Popa: Ma pregatisem pentru informatica, si cu doua luni inainte am decis sa dau examen de admitere la ASE. In 1973 era moda studiilor la Comert. Am intrat de-abia in anul urmator, dar bobarnacul pe care l-am primit atunci a fost foarte bun. Toate studiile le-am urmat apoi la fara frecventa, cu exceptia cursurilor de la INSEAD. Asocierea teoriei cu experienta practica a fost in avantajul meu.
Capital: De ce ati urmat cursurile Facultatii de Management dupa 1990, cand erati pe o functie de conducere deja de mult timp la Rank Xerox?
Marian Popa: Comertul te ajuta sa vezi latura economica a fiecarei activitati, pe cand Facultatea de Management se bazeaza mult pe aprofundarea aspectelor legate de comportament, mediul de lucru, relatiile inter-umane. M-a ajutat extrem de mult nu numai prin noi cunostinte, ci si prin discutiile cu profesorii si colegii.
Capital: Cand ati fost admis la
INSEAD aveati deja o varsta si o experienta in management mult mai mare decat a tinerilor care obisnuiesc sa se inscrie la acest masterat.
Marian Popa: A fost o dezvoltare in trepte. INSEAD reprezinta un sistem de invatamant extrem de dur. Desi costa 10.000 de dolari pe an, pe cele 800 de locuri disponibile pe an candideaza 4.000-5.000 de persoane. Competitia este puternica, asa ca este bine sa te duci pregatit. Programul iti dezvolta tenacitatea de a gasi solutii, increderea in forta de a conduce vaporul pe furtuna.
Capital: Sa inteleg din acest comentariu ca inainte de ‘89 un post de conducere la reprezentanta Rank Xerox era precum inotul in ape caldute?
Marian Popa: La Xerox am ajuns in 1983, dupa o tentativa esuata in ‘79. Cei de la Camera de Comert considerau ca la varsta pe care o aveam nu voi putea face fata presiunilor politice, profesionale sau familiale. Angajarea la o firma vestica putea afecta „dosarele” celorlalti membri ai familiei. Plus conceptia ca persoanele care lucreaza la o reprezentanta, trebuie sa colaboreze neaparat cu securitatea sau sa faca parte din anumite trupe de interne. Era un compromis socio-profesional nu usor de dus si se traia intr-un soi de semi-izolare.
Capital: Totusi, cum i-ati convins pe cei de la Xerox sa va angajeze?
Marian Popa: O buna perioada am lucrat la agentia de publicitate Publicom, unde m-am ocupat de conturile germane si engleze. Cunosteam bine germana, pentru ca era limba materna. Asa am debutat in cariera ca translator. Pe acest considerent am fost desemnat sa raspund de conturile de la Rank Xerox. In timp, am ajuns sa le organizez toate manifestarile lor promotionale in Romania. La vremea aceea erau impresionante, si rezultatele au demonstrat ca am reusit sa le cresc vanzarile aici. In ‘80, ‘81 am reusit sa vand primele echipamente de dimensiuni mari din Europa de Est, ceea ce i-a mobilizat pe cei de la Xerox sa-si dezvolte activitatea in aceasta zona, iar mie mi-a dat taria sa ma angajez la ei, indiferent de efectele colaterale.
Capital: Ati plecat de la Xerox in 1996, cand erati pe creasta valului.
Marian Popa: Au aparut… diferende privind dezvoltarea strategica a firmei in Romania. Eu aveam un anumit plan de dezvoltare si, in pofida incercarilor, nu am reusit sa gasim o cale de mijloc.
Capital: Nu v-ati temut nici o clipa ca nu v-ati mai putea angaja pe un post similar?
Marian Popa: Imediat dupa ce am plecat de la Xerox am primit mai multe oferte. La un moment dat eram in negociere cu cel putin zece firme. Am fost in cautare vreo doua-trei luni, dar indiferent de ce ar fi urmat, as fi ramas acasa pentru ca este nevoie de o perioada de resetare. Imi planificasem sa iau o luna de pauza, dupa care sa incep sa-mi trimit CV-urile. Din fericire, nu s-a intamplat asa.
Capital: V-au obligat sa platiti cursurile de la INSEAD?
Marian Popa: Nu. Pregatirea unui om face parte din riscul investitional. Este tot un fel de afacere. Daca pleaca, inseamna ca nu ai reusit. Oamenii nu pot fi retinuti cu forta. Salariul reprezinta doar unul dintre motivele care il fac pe angajat sa lucreze intr-o firma. Cei care stau in week-end la serviciu nu o fac numai pentru ca sunt bine platiti.
Capital: De regula, astfel de investitii se fac numai in tineri.
Marian Popa: Din punctul de vedere al firmei conteaza varsta doar in momentul in care nu reuseste sa-si dea seama de potential. Daca ai incredere ca in fata ta se afla un om care-ti returneaza investitia intr-un an de zile, ce relevanta mai are varsta? Atitudinea si siguranta de sine (cea sanatoasa, nu aroganta) sunt extrem de importante.
Capital: Cat poti ramane la aceeasi tensiune o data ajuns in topul ierarhiei unei organizatii?
Marian Popa: Ca sa ramai la aceeasi tensiune trebuie sa reinventezi mereu afacerea. Exista un dicton care circula in lumea managerilor: „Esti intr-adevar incununat de succes cand lumea nu mai are nevoie de tine”. Cu alte cuvinte, atunci cand intre prezenta si absenta ta de la serviciu nu se remarca nici o deosebire.
Capital: Avand atata experienta acumulata in conducere si relatii, nu v-a tentat ideea de a incepe mai degraba o afacere pe cont propriu?
Marian Popa: Nu am spus niciodata ca nu am facut afaceri proprii, dar nu am facut un caz din asta pentru ca nu-mi place sa ma bat cu pumnii in piept. Am mai multe afaceri in care sunt actionar, dar numai la ICL detin o functie executiva.
Capital: Si reprezentantii conducerii centrale a ICL sunt de acord? Nu se tem ca ati putea… favoriza prin anumite decizii activitatea firmelor unde sunteti actionar?
Marian Popa: Nu, daca totul este extrem de transparent. Unele dintre aceste firme sper sa reprezinte o surpriza placuta, dar prefer sa fiu cunoscut in continuare prin activitatea de la ICL.
Capital: Cat castiga si cat pierde un om ajuns director pe tara intr-o companie multinationala de renume?
Marian Popa: Fiecare om isi duce in viata crucea. Sunt oameni care se bucura enorm daca pot sta 15 minute cu o colectie filatelica… Cu cat castigi mai mult, cu atat ai mai putin timp liber. E o invidie reciproca. Apreciezi viata lipsita de stres a celor cu venituri mai mici. Sunt oameni care au renuntat la functii importante, preferand sa se retraga intr-o cabana, langa padure. E o problema de optiune.
Capital: Exista o formula magica pentru a avea mereu succes in cariera?
Marian Popa: Intr-o activitate economica, singurul judecator este performanta. Atata timp cat generezi profit, te mentii in top. Pentru a face profit trebuie sa te adaptezi pietei, sa ai o flexibilitate deosebita fata de consumator. Imaginatia este constanta care m-a insotit tot timpul de-a lungul carierei. Ea este cea care m-a mentinut pe piata.
Capital: Cum iti poti imparti viata in asa fel incat sa mentii un echilibru intre familie si profesie?
Marian Popa: Faptul ca te muti la o firma asumandu-ti riscul unor probleme sociale sau familiale, ca iti dai demisia de pe un post sigur, reprezinta o dovada ca mereu incerci sa gasesti o satisfactie in viata. Ca vrei sa te trezesti a doua zi mai bine dispus.
Capital: Desigur, altfel te trezesti langa o tanara de 19 ani…
Marian Popa: Persoana langa care sunt acum se inscrie in aceeasi plaja de varsta cu a mea. A fost o decizie luata dupa o perioada incununata de succes profesional, cand incepusem sa ma intreb incotro ma duc. La un moment dat, preocupat sa castigi premii, nu mai stii cum traiesti, cand traiesti… Nu-ti mai place absolut nimic si incepi sa pierzi rostul vietii.
Capital: O noua relatie poate fi minunata tocmai pentru ca ai invatat din greselile uneia ratate.
Marian Popa: Acum un an si jumatate am decis ca, indiferent de problemele firmei, week-end-ul este al familiei. Am o casa la Breaza, unde ne incarcam bateriile la sfarsit de saptamana. Acolo probabil ca va fi viitorul nostru domiciliu.
Capital: In aceasta schimbare v-au urmat si copiii?r
Marian Popa: Da. Cei doi baieti ai mei, unul de 23 de ani si altul mult mai mic, de opt ani. Si mai am un baiat de „import”, de 11 ani. A fost optiunea lor si adaptarea a fost foarte buna. In ultimul timp sunt surprins cat de mult imi plac activitatile agricole. Am inceput sa am un respect foarte mare fata de viata si oamenii de la tara. Trebuie sa recunosc faptul ca as intampina dificultati majore daca as vrea sa-mi castig existenta dintr-o activitate agricola. Dar ma straduiesc sa invat, iar experientele trecute ajuta foarte mult.