Negocierile dintre patronatul Automobile Dacia şi sindicat, care vizează o creştere salarială, au eşuat, astfel că liderii sindicali au declanşat conflictul de interese, primul pas fiind o sesizare privind contractul colectiv de muncă pentru 2010, trimisă conducerii uzinei.

Vicepreşedintele sindicatului Dacia, Ion Iordache, a declarat, marţi dimineaţă, corespondentului Mediafax, că principala revendicare a angajaţilor vizează acordarea, începând cu 1 ianuarie, a 520 de lei în sumă fixă, pentru toţi salariaţii, iar patronatul a oferit 170 de lei în trei tranşe, respectiv în ianuarie, aprilie şi septembrie.

„Nu s-a ajuns la un rezultat care să ne mulţumească, oferta este departe de a fi satisfăcătoare până acum. În momentul de faţă am trimis conducerii sesizarea cu privire la revendicările salariaţilor privind contractul colectiv de muncă pentru 2010, ceea ce înseamnă declanşarea conflictului de interese, în conformitate cu legea conflictelor de muncă. Dacă răspunsul nu satisface aşteptările salariaţilor, vom merge la conciliere la Agenţia teritorială de muncă. Dacă în urma concilierii nu ajungem la niciun acord, se vor demara procedurile pentru declanşarea grevei”, a declarat vicepreşedintele sindicatului Dacia.

Iordache a precizat că majorarea salarială se justifică date fiind rezultatele obţinute de uzina Dacia în 2009 şi a previziunilor economice favorabile pentru acest an.

Ultima greva la uzinele din Mioveni a avut loc în primăvara lui 2008 şi a durat aproximativ trei săptămâni.

Constructorul de automobile, membru al grupului francez Renault, a vândut anul trecut 311.282 de maşini, în urcare cu 20,5% faţă de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania reuşind totuşi să-şi majoreze uşor cota pe piaţa locală.

SURSA: Mediafax