Decizia de a nu mai vinde camere digitale, camere video compacte şi rame foto digitale marchează sfârşitul unei ere pentru Kodak, compania care luna trecută a intrat sub protecţia legii falimentului. Reprezentanţii Kodak au menţionat că ieşirea de pe piaţa camerelor foto şi video va presupune reducerea "semnificativă" a locurilor de muncă.

În continuare, în loc să producă propriile camere, Kodak va încerca să licenţieze brandul propriu altor producători, mulţi dintre aceştia exprimându-şi deja interesul, potrivit putătorului de cuvânt al companiei. Al treilea mare producător de camere digitale la nivel global în 2006, Kodak va continua să producă imprimante desktop, afacere pe care s-a concentrat în ultimii ani, potrivit Reuters.

Însă nici pe această piaţă Kodak nu se află printre primii jucători, pe piaţa americană aflându-se pe locul şase, în ciuda faptului că în ultimii doi ani este singurul brand care a reuşit să înregistreze o creştere de două cifre. Lider pe piaţa americană de imprimante este HP, urmat de Epson şi Canon.

La jumătatea lunii ianuarie, Kodak a solicitat punerea sub protecţia Capitolului 11 din Legea Falimentului, având active în valoare de 5,1 miliarde de dolari şi datorii de 6,8 miliarde dolari. Sub sloganul "you press the button, we do the rest" (tu apeşi pe buton, noi facem restul), fondatorul Kodak, George Eastman a pus primul aparat foto în mâinile consumatorilor în anul 1888. Citiţi mai multe despre istoria Kodak aici.


Te-ar putea interesa și: