"Vă luați un consultant, vă faceți un proiect pe fonduri europene, vi se aprobă mult mai rapid proiectul(n.red. – după noile norme) și constatați că aveți un proiect de 200.000 de euro și nu aveți banii necesari. Mergeți la bancă și banca vă cere o mulțime de  garanții. Nu aveți garanții, durează evaluarea. Mergeți la Fondul de Garantare unde trebuie să mergi cu un alt dosar pentru altă aprobare și aici este o zonă unde se mai poate lucra și noi în PNL am analizat unde se pierde mult timp.  Aici dl. ministru mai are nevoie de sprijin politic, dar și de sprijinul sistemului bancar", a spus Iulian Dumitrescu.

Senatorul PNL a mai spus că absorbția fondurilor europene este prioritatea primordială a USL în condițiile în care reducerea fiscalității și relansarea creditării nu par posibilități viabile la ora actuală.
"Pentru PNL absorbția fondurilor europene reprezintă o prioritate fundamentală. Suntem într-un guvern USL format din PSD, PNL și PC. Când spui PSD te gîndești la protecție socială, creare de locuri de muncă și celelalte. Când spui PNL te gândești la creștere economică, creare de locuri de muncă și apoi protecție socială. Avem ca măsură de creștere economică: reducerea fiscalității și nu prea există la ora asta spațiu fiscal: se vorbește de scăderea CAS de 3%, dar să vedem în bugetul pe anul viitor. Am avea ca posibilitate relansarea creditării, dar și aici sunt probleme cu sistemul bancar, BNR a scăzut dobnda de politică monetară, dar rezultatele se lasă așteptate. Și a rămas că singura măsură care poate să aibă un impact major și reprezintă prioritatea primordială a USL: absorbția fondurilor europene", a mai spus Dumitrescu. 
Senatorul PNL i-a mai sfătuit pe cei care doresc să acceseze fonduri europene că trebuie să ia în considerare și de ceea ce cere la ora actuală economia.
"Trebuie să se gândească foarte bine pentru ce vor să le acceseze, să își găsească un consultant bun, apoi să depună dosarul și să aibă curaj. Există riscuri în ceea ce privește afacerea în sine. Economia este dinamică și este important ca fondurile europene să le obții într-un timp scurt. Altfel ceea ce ai gândit acum 2, 3 ani e posibil să nu mai fie valabil azi și de asta suntem preocupați să diminuăm timpul în care oamenii își dobândesc banii înapoi", a spus Iulian Dumitrescu. 
Senatorul PNL a  mai spus că obiectivul României pentru perioada 2014-2020 ar trebui să fie o absorbție a fondurilor europene de 100%, pentru că, în acest fel nu am mai avea nevoie de acord cu FMI, dar și o serie de alte avantaje precum creștere economică generată de absorbție și noi venituri la stat.
"Atunci când reduci birocrația se reduce și nivelul de șpagă: asta s-a întâmplat și la noi în ultima vreme. În 2014-2020 avem 40 de miliarde de euro, asta înseamnă 5,6 miliarde de euro pe an. Vă dați seama ce impact poate să aibă din punct de vedere economic. Nu am mai avea nevoie de acord cu FMI, am avea creștere economică generată de absorbție, apoi creșterea economică ar genera noi locuri de muncă, noi venituri la stat, apoi poți să reduci fiscalitatea care să genereze altă creștere. Practic pariul pentru 2014-2020 e de 100% nu ce a  fost între 2007-2013", a mai spus Dumitrescu.