Semnal de alarmă pentru Israel

Amos Harel de la publicația israeliană Haaretz scrie despre implicațiile pe care explozia devastatoare din Liban le are asupra Israelului. Opinia este și o analiză geopolitică de excepție.

Respectând spiritul epocii, imensa explozie din Beirut a fost ilustrată prin imagini filmate în timp real din toate unghiurile posibile. După dezastrul de marți, au apărut imagini video care mai de care mai terifiante: un preot fugind în mijlocul slujbei de sub tavanul care se prăbușea peste el, o mamă încercând să-ți protejeze cei trei copii ai săi, o mireasă al cărei zâmbet de dinaintea nunții se transformă brusc într-o grimasă de oroare în momentul când unda de șoc ajunge pe strada unde se află. Și, poate, cel mai impresionant dintre toate, un videoclip făcut în timp ce lentilele unui aparat sunt îndreptate spre primele flăcări care, sub ochii noștri, se transformă într-o explozie devastatoare. În mediile de socializare circulă zvonul potrivit căruia fotograful ar fi murit.

Pentru mulți, ‘ciuperca‘ norului ridicat deasupra portului în care a avut loc dezastrul a făcut ca totul să ne pară o versiune mai redusă a unei explozii nucleare. Amploarea pagubelor este imensă.

Zeci de mii de apartamente din capitala libaneză au suferit mai pagube; potrivit unor informații, sute de mii de oameni au rămas fără adăpost. Mulți se tem că, în afara celor 136 de morți și a celor aproximativ 5000 de răniți, zeci de oameni s-ar afla încă sub dărâmături. Persoane ușor rănite, cu sânge pe față, au putut fi văzute părăsind spitalele de urgență fără să fi fost tratate, întrucât echipele de medici se concentrează asupra celor răniți mai grav.

Pe termen lung, economia ar fi cea care ar fi afectată cel mai grav. Libanul era deja grav afectat după criza financiară prelungită – o criză care s-a agravat în urma sancțiunilor internaționale impuse țării. Semnalată într-un depozit care adăpostea mari cantități de nitrat de amoniu, explozia a distrus zona portului și silozurile cu grâu. Mulți se tem că, în următoarele luni, aprovizionarea populației se va îngreuna și mai mult.

Fragilul guvern de la Beirut este acum ținta marilor nemulțumiri ale populației, având în vedere că explozia a fost posibilă din cauza lipsei unui control atent. La nivel imediat, guvernul va trebui să găsească niște modalități prin care să asigure continuitatea importurilor în țară. Pe termen mai îndepărtat, cineva va trebui să garanteze refacerea portului. Marile puteri sau statele bogate ar putea căuta să inițieze o serie de proiecte urmărind să-și extindă astfel influența în regiune.

Arabia Saudită și emiratele din Golful Persic au șansa de a-și extinde o influență asupra Libanului care ar reduce controlul Iranului, prin intermediul mișcării Hezbollah, asupra țării. China ar putea depista și ea o cale prin care să-și extindă inițiativa ‘Belt and Road’ (‘O centură, un drum’), prin care ea ridică porturi și drumuri prin toată lumea. Iar Rusia, dacă va găsi bugetul necesar, ar fi fericită să-și mai pună o talpă pe coasta Mediteranei, în linie cu portul Tartus, din Siria.

Ca și Israelul, Libanul ar avea multe de pierdut în urma unui război dintre Forțele de Apărare ale Israelului (IDF – numele oficial al armatei israeliene, n. red.) și Hezbollah. Paradoxal, explozia acelor substanțe (încă nu se știe încă dacă ele au vreo legătură cu depozitele Hezbollah) ar putea opri un nou război. Organizațiile șiite își bazează strategia – mai ales după sfârșitul ultimului război – pe dispersarea cartierelor lor generale și a armamentului în inima populațiilor civile, sperând ca astfel civilii să le servească drept scuturi umane. Cu două săptămâni în urmă, generalul-maior Amir Baram, de la Comandamentul de Nord, spunea într-un interviu acordat ziarului Haaretz că “oricine se duce la culcare cu bombe să nu se arate surprins dacă se trezește cu rachete”. Chiar dacă Israelul nu a avut nimic de-a face cu explozia din această săptămână, pericolul va apărea mai clar, portul distrus fiind un semnal de avertisment.

În anii ’90, după dezmembrarea Blocului Sovietic, un jurnalist de la The New York Times, Thomas Friedman, lansa ipoteza potrivit căreia între două țări cu restaurante McDonald nu se poate declanșa un război. De atunci, opinia sa, potrivit căreia țările capitaliste, fie ele chiar cu un minim de democrație, nu-și pot declara război una împotriva celeilalte, s-a confirmat.

Și totuși, s-a părut că pe arena libaneză s-ar fi instalat o anume reținere. La o primă vedere, fenomenul este real, din cauză că mișcării Hezbollah îi va fi greu să-și justifice acum o răzbunare împotriva Israelului (pentru moartea unui om de-al său în cursul unui atac din Damasc de pe data de 21 iulie – deces pe care organizația îl atribuie Israelului) în timp ce Beirutul încă își mai îngroapă morții din urma dezastrului din port. S-ar putea ca acest lucru să rămână valabil chiar și pentru o perioadă mai lungă de timp, având în vedere că dramaticele distrugeri ilustrate acum în imagini ar reprezenta doar o mică parte din amploarea distrugerilor provocate de un război la o scară mai mare.