Aşadar, încălcarea acestor reguli duce lasancțiuni contravenționale drastice”. În plus, ”Fiscul nu recunoaşte pierderile din discounturi dacă nu există autorizarea sau starea prealabilă închiderii, ci, dimpotrivă, Fiscul impozitează pierderile din discounturi neautorizate sau mai mari decât pragurile legale ca şi când ar fi venituri”.

În schimb, băncile îşi vând ”produsele” neperformante cu orice discount vor, liber, fără nicio cerinţă de autorizare şi fără a fi în prag de închidere. Pierderile din discounturi, chiar şi de 99,8%, sunt integral deductibile fiscal. Şi, cică asta ar fi ceva bun şi ar asigura bine ţărişoarei, pentru băncile împrumută statul şi, în plus, ne deţin (reţin, la nevoie) economiile. Nimeni, până acum, nu s-a simţit deranjat de această discriminare”, mai scrie Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Şi, ”pentru tot vine criza”, comercianții obişnuiţi, puşi în faţa realităţii insolvenței debitorilor lor, nu numai trebuie accepte pierderea rezultată din imposibilitatea încasării facturii de la debitorul insolvent, dar trebuie accepte şi regulile extreme din dreptul fiscal, care impun plata TVA pe factura emisă, indiferent dacă factura este sau nu încasată, continuă Gheorghe Piperea.

Mai mult chiar, potrivit acestuia, factura neîncasată este considerată pierdere fiscală doar după ce se va fi închis procedura reorganizării sau a falimentului debitorului (moment la care se poate cere şi rambursarea TVA). ”Acest moment poate fi întârziat chiar şi 5 ani”.

În România, imediat ce un credit are o scadenţă depăşită cu mai mult de 90 de zile, poate fi considerat pierdere şi provizionat 100%, fără nicio altă condiţie. Nu e necesar ca debitorul (companie sau persoană fizică) fie în faza finală a insolvenţei, ci numai o decizie internă a băncii. După executarea garanţiei, tot ce rămâne din creanţă este vândut cu discount, la colectorii de creanţă”, mai scrie Gheorghe Piperea.

Te-ar putea interesa și: