Șeful Pfizer a făcut anunțul anului: Se va întâmpla mult mai repede decât credeam

Șeful Pfizer a făcut anunțul anului: Se va întâmpla mult mai repede decât credeam

Sursă: Dreamstime

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 10 decembrie 2021, 08:00

Compania farmaceutică Pfizer afirmă că s-ar putea să avem nevoie de administrarea celei de-a patra doză de vaccin mai repede decât ne-am așteptat. „Ar putea fi necesar mult mai repede”, a spus Albert Bourla, CEO Pfizer.

Albert Bourla, CEO Pfizer, a explicat că există posibilitatea să fie necesară injectarea populației cu a patra doză de vaccin anti-Covid într-un timp mult mai scurt decât cel anticipat inițial.

„Ar putea fi necesar mult mai repede. Când vom vedea datele din realitate vom spune dacă a treia doză este eficace și împotriva Omicron și pentru cât timp”, a spus Bourla pentru CNBC, conform US News.

Anunțul public al lui Albert Bourla a venit după ce Pfizer a informat că trei doze din vaccinul său anti-Covid pot oferi o protecție semnificativă împotriva Omicron. Momentan, Comisia Europeană a recomandat vaccinarea populației cu doza booster pentru protejarea de noua tulpină sud-africană.

Comisia Europeană încurajează vaccinarea cu doza booster

Președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, recomandă cetățenilor să se vaccineze cu trei doze pentru a reduce numărul persoanelor internate în spital. Mesajul ei este deticat, în special, populației neimunizate.

„Trei doze sunt cele necesare acum. Şi este absolut important ca cei mai mulţi oameni nu doar să se vaccineze, ci să se vaccineze cu cele trei doze pentru a se proteja şi a-i proteja pe cei din jur”, a explicat Ursula von der Leyen.

Anunțul său public a fost emis, joi, în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic și Social European (CESE). În timpul ședinței oficiale s-au discutat viitoarele priorități ale Uniunii Europene (UE) pentru redresare și punerea în aplicare a programului de lucru al Executivului UE pentru 2022.

Comisia Europeană solicită majorarea ratei de vaccinare

Ursula von der Leyen a cerut țărilor membre UE să crească numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 în toate categoriile de vârstă, inclusiv copiii şi adolescenții. De asemenea, în contextul actual, aceasta a îndemnat să se accelereze administrarea dozei a treia de ser anti-covid. Președintele Comisiei Europene a evidențiat că, pe lângă intensificarea valului epidemic provocat de tulpina Delta, „acum ne confruntăm cu noua variantă Omicron, care se extinde rapid şi este de mare preocupare.”

„Ideea este ca toate statele membre ale UE să instituie administrarea dozei a treia la şase luni după schema completă de vaccinare anti-COVID-19, întrucât în prezent este în general recunoscut faptul că eficacitatea primei vaccinări complete scade la capătul a şase luni”, a explicat Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, conform Reuters.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.