Oficialitățile chineze au anunțat că el se află în centrul unei anchete pentru corupție, fiind acuzat de luare de mită. Soția lui Meng se teme pentru viața bărbatului ei.

În urma numeroaselor demersuri diplomatice ale autorităților franceze și ale solicitărilor Interpol, Ministerul Securității Publice de la Beijing, organul disciplinar al Partidului Comunist din China, a pus capăt misterului legat de dispariția lui Meng Hongwei, care se „evaporase” cu peste zece zile în urmă în țara sa de origine. Printr-un comunicat emis duminică noapte, ministerul chinez s-a rezumat să anunțe că șeful Interpol „a acceptat mită și este anchetat de încălcarea legii”, fiind cercetat de noul organism anticorupție al țării, Comisia Națională de Supraveghere (CNS), ce se ocupă de cazurile în care sunt implicați funcționarii publici. La scurt timp, Interpol a primit demisia lui Meng. La rândul ei, CNS a rupt tăcerea, ieri, în cazul dispariției neașteptate a șefului Interpol, susținând printr-o singură propoziție că Meng „este cercetat, fiind suspectat de încălcarea legii”, scriu AFP și Reuters. Nu au fost furnizate însă alte detalii despre acuzațiile care i s-au adus lui Meng, plasat, potrivit Reuters, în arest preventiv. Oficialitățile de la Beijing nu au precizat dacă acuzațiile datează din perioada în care Meng ocupa funcția de viceministru al Securității Publice din China sau după ce acesta devenise șeful Interpol. CNS a fost înființată recent și are puteri nelimitate pentru anchetarea funcționarilor publici și oficialităților centrale și locale, în cadrul campaniei dure inițiate de președintele Chinei, Xi Jinping, contra corupției. Potrivit criticilor conducerii de la Beijing, CNS, ce ar fi pedepsit până acum peste un milion de oficialități, are puteri discreționare și este un instrument prin care Xi își elimină rivalii politici. Meng, primul șef chinez al Interpol, locuia în Franța cu soția și cei doi copii încă din anul 2016, atunci când a fost numit în fruntea Organizației Internaționale a Poliției cu sediul în Lyon. Pe 25 septembrie, el a părăsit Lyon, cu destinația China, unde a dispărut. El i-a trimis soției sale un mesaj, în care scria: „Așteaptă telefonul meu”. Femeia a declarat însă că se teme pentru viața bărbatului ei, deoarece mesajul avea un cuțit drept emoticon.

Rău pentru China și Interpol

 

Dispariția lui Meng ar putea afecta de acum înainte eforturile Chinei de a obține posturi de conducere în structurile internaționale. Scandalul pune într-o lumină stânjenitoare și Interpolul, organizație înființată pentru localizarea persoanelor dispărute, în condițiile în care Meng nu a fost găsit aproape două săptămâni, scrie Jurnalul Național.

„Orice organizație internațională ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-și alege un șef chinez”.

Bonnie Glaser, consultant la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington.