Şeful CNADNR: Lucrările integrale la Centura Capitalei se vor finaliza în luna mai 2017
Lucrările integrale la Centura Capitalei se vor finaliza în luna mai 2017, dar traficul va fi deschis la două benzi pe sens la finalul acestui an, a declarat, miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor.
"Vor fi lucrări adiacente pe zona cea mai complicată a sectorului şi anume în zona în care este traversat sectorul de apeducte. Aici se va circula pe o suprafaţă de beton, urmând ca la începutul sezonului de lucru în 2017 să fie finalizat la nivel de asfalt", a precizat Homor. Şeful CNADNR a verificat miercuri stadiul lucrărilor la Centura Capitalei. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





