Ședință urgentă la PSD. Cu cât vor crește pensiile de anul viitor? Condiție pentru intrarea în Guvern
Cutremur pe scena politică. Social democrații s-au intrunit în cadrul unei ședințe de urgență la sediul PSD. Potrivit ultimelor informații, aceștia ar fi analizat ultimele detalii, punând la punct întreg programul de guvernare.
Sâmbătă a fost organizată o ședință de urgență la PSD, în cadrul căreia liderii partidului au pus la punct programul de guvernare. Mai exact, aceștia au stabilit niște criterii drastice pentru a intra în Guvern alături de PNL.
În același timp, în cadrul șednței de astăzi PSD a împărțit și funcțiile din Guvern. În ceea ce privește măsurile pe care social democrații vor să le impună, printre ele numără majorarea alocațiilor pentru copii cu 40,5%, creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru studii superioare.
Totodată, PSD-ul își dorește ca punctul de pensie să crească de la 1.442 de lei la 1.600 de lei și totodată se mai dorește creșterea indemnizației sociale minime, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei.
În ceea ce privește măsurile pentru pandemia de coronavirus, PSD își dorește să preia controlul pandemiei, să extindă testarea, să ofere medicație antivirală în farmacii, dar și o campania de vaccianare mult mai eficientă față de ce a fost până acum.
PSD cere prezență fizică în școli
PSD mai precizează că își dorește și 1.500 de paturi în secțiile de Terapie Intensivă din țară. Referitor la domeniul educației, social democrații doresc școală în format fizic, dar și o testare permanentă atât a elevilor cât și a profesorilor pentru a ține în frâu numărul infectărilor.
Un alt lucru punctat de social democrați îl reprezintă combaterea creșterii prețurilor, plafonarea prețului al energie, gaze, lemne de foc și combustibil pentru 6 luni, dar și asigurarea subvenției la gigacalorie la nivelul lunii decembrie.
Amintim faptul că în cursul zilei de vineri, atât Marcel Ciolacu cât și Florin Cîțu au transmis mesaje de pace, după ani de zile în care s-au atacat public constant.
Liderul PNL declara că nu este totul roz între cele două partide, însă există mai multă responsabilitate pentru formarea unui nou Guvern.
„Acum, nu putem peste noapte să spunem că totul este roz între PNL și PSD, dar ceea ce putem să spunem este că suntem responsabili. Am pornit la acest drum pentru a face un Guvern, ne uităm la cea mai bună soluție pentru PNL și pentru România. Trebuie să găsim o formulă prin care să guvernăm România în următoarea perioadă. Dar, repet, decizia pentru PNL va fi luată în PNL”, a spus Cîțu.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




