Zece domenii au înregistrat, în ultimul an, creşteri între 80% şi 200%. Dacă agricultura s-a prăbuşit din cauza secetei, iar industria a crescut aşa cum se aştepta toată lumea, adică moderat, sunt câteva domenii care, practic, au explodat în acest an.

În vara lui 2006, în România existau aproape 15 milioane de utilizatori de telefonie mobilă (sau, mai exact, aproape 15 milioane de sim-uri active). În vara acestui an, numărul lor a depăşit 19,5 milioane, ceea ce înseamnă cu 37% mai mult. Tendinţa a fost similară şi în ceea ce priveşte numărul conexiunilor la internet sau al abonaţilor la televiziunea prin cablu sau DTH. Cu toate acestea, creşterile respective, mai ales că vin pe fondul unor oferte fără precedent din partea companiilor de profil, nu pot explica, singure, explozia cifrei de afaceri din domeniu. În august 2007, de exemplu, aceasta a fost de peste două miliarde de lei, cu 80% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut.

„Este clar că în România se vorbeşte mai mult la telefon şi se stă mai mult pe internet decât oricând. Totuşi, o parte a creşterii este de natură statistică: au fost luate în calcul şi reţelele de cartier, despre care înainte nu se ştia exact câţi bani câştigă“, explică Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor. El a precizat că lucrurile nu se vor opri aici, trebuind să ne aşteptăm la o dezvoltare fără precedent a pieţei telefoniei fixe.

Şi transporturile rutiere au explodat: cifra de afaceri din domeniu aproape s-a dublat în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2006, de la 7,3 miliarde de lei la 13,8 miliarde de lei.

O creştere bazată pe importuri

76-7963-14conjunctura45.jpgEvident, comerţul a progresat puternic, pe măsura intrării pe piaţă a marilor retaileri. Au crescut, de exemplu, cu 32%, ca valoare, vânzările în magazinele specializate în desfacerea de produse alimentare, băuturi şi tutun şi cu 35%, în cele de mobilă, articole de iluminat, articole electrice şi articole de fierărie şi vopsitorie. Cifrele se referă la perioada ianuarie-august 2007, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacă mai multe studii au demonstrat că, în ultima vreme, românii mănâncă şi beau mai mult şi, mai ales, mai bine, iar boom-ul din construcţii are o strânsă legătură cu creşterile din comerţul de mobilier şi alte accesorii pentru casă, mai greu de explicat este majorarea, cu nu mai puţin de 89%, în primele opt luni ale acestui an faţă de perioada similară a lui 2006, a cifrei de afaceri din comerţul cu textile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole din piele.

„Din păcate pentru industria autohtonă, această creştere se bazează pe importuri, mai ales din China. Pe piaţa internă avem de-a face cu o concurenţă acerbă, în special din partea mărfurilor cu provenienţă dubioasă şi a celor contrafăcute şi, chiar dacă produsele româneşti de acest gen au reuşit să-şi majoreze cota de piaţă de la 13% la 20%, industria uşoară scade continuu din 2005 încoace“, explică Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS).

Evoluţii semnificative au avut loc şi în alte ramuri ale comerţului. În august 2007, cifrele de afaceri din comerţul angro au crescut cu circa 83% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Iar proporţia este similară şi în restul lunilor.

Chiar dacă cifrele lor de afaceri se scriu cu mai puţine zerouri decât cele din telecom, transporturi sau comerţ, nu pot fi trecute cu vederea majorările spectaculoase care au avut loc şi în alte domenii. Serviciile de închirieri auto, de exemplu, au avut, în august 2007, o cifră de afaceri totală de 157 de milioane de lei, cu nu mai puţin de 214% mai mult decât în august 2006.

Reprezentanţii acestei industrii pun evoluţia pe seama aderării. „De când România a aderat la UE, s-a înregistrat o creştere continuă de vizitatori străini care apelează la servicii de rent a car. Anul acesta, numărul rezervărilor este mai mult decât dublu comparativ cu 2006“, spune Duddy Perry, CEO al Sixt New Kopel. „Majoritatea lor sunt însă oameni de afaceri, neînregistrându-se o creştere semnificativă a turiştilor. Totuşi, ne bucurăm să constatăm o schimbare a atitudinii companiilor, care apreciază din ce în ce mai mult avantajele folosirii serviciilor de închirieri“, a adăugat Perry. Este vorba, de exemplu, de înlocuirea, de către companiile de asigurări, a maşinilor avariate pe perioada reparaţiei.

Serviciile de proiectare şi consultanţă în domeniul construcţiilor sunt şi ele pe val. Fie că este vorba de investiţii publice sau private, firmele de arhitectură şi ingineria construcţiilor au atras în conturi, în august 2007, 602 milioane de lei, faţă de numai 229 de milioane de lei în aceeaşi lună a lui 2006 (adică plus 163%).

Nici firmele de avocatură, contabilitate şi consultanţă de afaceri n-o duc deloc rău: 3,8 miliarde de lei cifră de afaceri în ianuarie-august 2007, faţă de 1,9 miliarde în aceeaşi perioadă a anului precedent, ceea ce reprezintă o creştere de 100%. Aproximativ la fel s-au comportat şi tranzacţiile imobiliare, dar în acest caz evoluţia îmbucurătoare are o strânsă legătură cu creşterea preţurilor de pe piaţă şi, implicit, a cuantumului comisioanelor încasate.

Explozie în IT


6,2 miliarde de lei
. La atât a ajuns, în primele opt luni ale acestui an, cifra de afaceri din IT-ul românesc. Ea a crescut aproape de două ori comparativ cu perioada ianuarie-august 2006 (3,3 miliarde de lei).

Te-ar putea interesa și: