Piața spațiilor comerciale și industriale a crescut spectaculos anul trecut și va continua să o facă și anul acesta, relevă raportul anual de piață realizat de Activ Property Services.  Această categorie de construcții reușește deja să compenseze scăderile din zona rezidențială. În 2018, piața construcțiilor a căzut cu 25%, însă în zona construcțiilor industriale a fost creștere.

În prima lună a acestui an., spun datele INS, scăderea pieței construcțiilor a fost de 66%, față de decembrie, în principal din cauza efectului sezonier, însă, și de această dată, construcțiile comerciale au avut o evoluție mult mai bună decât cele rezidențiale.

Este de așteptat ca, în 2019, stocul de proprietăți comerciale noi să crească cu 37%, după ce și anul trecut a urcat cu două cifre.

Livrările de proprietăţi comerciale au însumat anul trecut 1,425 milioane mp la nivel naţional, având o valoare estimata de piaţă de 1,3 miliarde euro.

Piaţa spaţiilor industriale a fost cel mai activ sector imobiliar în 2018, cu un nivel record de 900.000 mp de spaţii noi livrate la nivel naţional, cu peste 50% mai mult decât în anul precedent. Stocul nou finalizat are o valoare estimată de piaţă de 471 milioane euro. Dezvoltatorii au livrat 675.000 mp de spaţii speculative, alţi 225.000 mp fiind daţi în funcţiune pentru uzul propriu al proprietarilor. Cele mai mari livrări au fost în Bucureşti (360.000 mp) şi Timişoara (103.000 mp).

 

 

Te-ar putea interesa și: