"Am văzut astăzi textele de PR scrise pentru a lauda iniţiativa guvernului Cioloş privind GovITHub. Mi se pare că tehnocraţii aceştia, împreună cu şeful lor, trăiesc într o ţară numită Utopia, nu în România", a declarat Ghiţă, potrivit dcnews.ro.

"Practic, Guvernul Cioloş vrea să desfiinţeze un minister, respectiv MCSI, votat în Parlament, şi să creeze o structură paralelă în Statul român. Acest Chief Information Officer, angajat la Cancelaria Prim- Ministrului Cioloş, va deveni ministru ascuns, iar aparatul său de lucru va fi o asociaţie, un ONG, numit GovITHub, care oferă 10 burse de 2.000 de euro, timp de 6 luni. În rest, domnul Cioloş vorbeşte de voluntari", a mai spus omul de afaceri.

El a continuat acuzele la adresa premierului.

"Cu tot respectful, ideea mi se pare lipsită de realism. Nici un om nu-şi opreşte parcursul profesional pentru o aventură de 6 luni. Experimentul din România cu ONG-urile care conduc o ţară şi se substituie încet-încet Statului român ar trebui să intre deja în preocuparea Direcţiei de Apărare a Constituţiei din SRI", a menţionat Sebastian Ghiţă. 

Guvernul intentioneaza sa aduca in administratia din Romania capacitatea de inovatie din IT si prin lansarea platformei GovITHub se doreste reunirea unor oameni din domeniu care au curajul sa dea o mana de ajutor in administratie, a declarat joi premierul Dacian Ciolos.

Primul ministru a anuntat, la lansarea programului GovITHub, ca Executivul va oferi o bursa lunara de 2.000 de euro, pe o perioada de 6 luni, specialistilor din IT care doresc sa se implice in eficientizarea administratiei publice, unde este nevoie de capacitate inovativa care sa vina din acest domeniu.