ANAF scoate la vânzare, în ianuarie, terenuri,  construcţii şi maşini

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la vânzare în ianuarie, numeroase bunuri confiscate de la românii care nu şi-au achitat datoriile către Fisc. Din lista Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, atrage atenţia o Skoda Octavia, din 2004, scoasă la vânzare pentru mai puţin de 1.000 de euro. Luni este ultima zi de depunere a ofertelor.

 Maşinile scoase la licitaţie

ANAF scoate următoarele maşini la licitaţie: Autoturism Mercedes Benz ML din anul 2007 cu un preţ de pornire al licitaţiei de 18.708 lei, fără TVA;

Autoturism Audi A8 din anul 2006 cu un preţ de pornire al licitaţiei de 17.504 lei, fără TVA;

Autoturism Skoda Octavia din anul 2004 cu un preţ de pornire al licitaţiei de 4.436 lei, fără TVA;

Autoturism Peugeot 307 din anul 2005 cu un preţ de pornire al licitaţiei de 4.917 lei, fără TVA;

Autoturism Volkswagen Transporter din anul 2000 cu un preţ de pornire al licitaţiei de 5.114 lei, fără TVA.

Terenuri intravilane de vânzare prin licitaţie

ANAF oferă spre vânzare două terenuri intravilane în Pantelimon, Ilfov, unul de 348 mp cu preţ de pornire a licitaţiei de 141.950 lei (29.700 euro) şi altul de 149 mp, cu preţ de pornire 261.900 lei (54.800 euro).

În luna decembrie, ANAF a anunţat că a vândul automobilul ARO, fabricat în 1977 ce i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, bun evaluat la 127.500 lei şi valorificat la preţul de 189.180 lei la a doua licitaţie.

La ofertă pentru luna ianuarie sunt şi construcţii şi bunuri imobile în Galaţi, Bihor, Reşiţa, Oneşti, Turda sau Ploieşti.

În 2017, suma totală de bani rezultată din valorificare bunurilor mobile şi imobile confiscate în acel an s-a ridicat la circa 3,7 milioane de lei.

Vezi aici lista completă a licitaţiilor ANAF

Maşinile sunt valorificare de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice prin licitaţie publică.  O Skoda Octavia care costă sub 1.000 de euro este cea mai accesibilă maşină din lista de autoturisme scoase la licitaţie de ANAF(DGRFP Bucureşti) în luna ianuarie. Acestea au fost confiscate în urma unor recuperări sau executări silite.  Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare.

Cum decurge licitaţia

Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:   a) oferta de cumpărare;   b) dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei.;   c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;   d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;   e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;   f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;   g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport;   h) declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul.