Se modifică granițele în Europa! Se întâmplă pe 31 octombrie. Va fi un moment tragic

Se modifică granițele în Europa! Se întâmplă pe 31 octombrie. Va fi un moment tragic
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 septembrie 2019, 21:15

Granițele sunt pe cale să se modifice în europa, iar acest lucru se va întâmpla chiar foarte curând. Mai precis, pe data de 31 octombrie, când va avea loc un moment pe care toată lumea îl consideră ca fiind unul tragic.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, „este un moment tragic pentru Europa”, a declarat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu publicat duminică de cotidianul spaniol El Pais şi preluat de AFP.

Într-un alt interviu, difuzat de Sky News duminică, Juncker s-a declarat convins că Brexit-ul va avea loc, reiterând că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, atunci va exista o nouă graniţă între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Şeful executivului european, al cărui mandat se va încheia exact la 31 octombrie, a spus că Brexit-ul „este împotriva sensului istoriei şi a spiritului (fostului om de stat britanic Winston) Churchill, care în perioada sa pleda pentru Statele Unite ale Europei”.

„Cred că avem încă posibilitatea de a ajunge la un acord” cu Londra, a afirmat totuşi Juncker, calificând drept „constructivă şi parţial pozitivă” întâlnirea pe care a avut-o luni în Luxemburg cu premierul britanic Boris Johnson.

„Nu împărtăşesc ideea celor care consideră că Johnson se joacă cu noi şi cu el însuşi. Cred că el încearcă să caute un acord acceptabil atât pentru Parlamentul britanic, cât şi pentru Parlamentul European”, a spus el.

În acest interviu, Juncker şi-a exprimat regretul că executivul european „a decis să nu intervină” în 2016, când Marea Britanie organiza referendumul asupra apartenenţei sale la UE şi când aproape 52% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri.

Juncker a spus că a existat „o campanie de minciuni şi ştiri false” înainte de acest referendum. „La Comisie, am decis să nu intervenim, la cererea lui David Cameron (premier al Regatului Unite din 2010 până în 2016 – n.r.), iar acest lucru a fost o mare eroare”, a explicat el.

 

Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.